Categories
Facultate Timp Liber

Arta amânării: cum să faci lucrurile…în cele din urmă

Arta amânării: cum să faci lucrurile…în cele din urmă Procrastinarea. Toată lumea o cunoaște personal. Este o veche prietenă a tuturor, nici măcar nu mai necesită prezentare. Este așa populară încât, oricât de ocupată ar fi o persoană, tot își găsește o ocazie să petreacă timp cu ea. Mulți psihologi și specialiști o consideră prefăcută. Ei spun că în spatele ei se află, de fapt, un mecanism de combatere a anxietății asociate cu începerea sau finalizarea unei sarcini (sau a unei decizii). Dar oare ar fi spus același lucru și în perioada studenției? De multe ori și ei au cochetat cu dânsa, când erau studenți. De fapt, procrastinarea este un personaj atât de popular între studenți încât tendința de a amâna sarcinile universitare până chiar înainte de scadență este uneori numită ,,sindromul studentului”. Studiile arată că: aproximativ 50% dintre studenți spun că procrastinează într-o manieră consecventă și problematică; aproximativ 75% se consideră procrastinatori; în jur de 80%-95% amână într-o anumită măsură. Studenții pot amâna și alte tipuri de sarcini, cum ar fi exercițiile fizice sau curățarea camerei. Alte studii, precum cel realizat de psihologul Adam Grant, arată că un pic de procrastinare ar putea fi cheia spre succes. În spatele acestei idei, ce ar putea părea lipsită de sens, se află faptul că, în situații limită, oamenii sunt forțați să gândească în afara cutiei și să vadă lucrurile din altă perspectivă. Specialistul afirmă că ,,amânarea vă oferă timp să luați în considerare idei inovative, să gândiți în moduri neliniare, să faceți salturi neașteptate”. Și atunci, dacă procrastinarea chiar aduce beneficii, noi de ce am vrea să o eliminăm din viața noastră? Din păcate, procrastinarea nu funcționează așa în toate cazurile. Dacă aștepți chiar până în ultimul minut pentru a face ceva, probabil că te vei trezi că rezultatul nu va fi unul creativ, ci mai degrabă disperat. Cu toate acestea, amânarea nu înseamnă întotdeauna procrastinare. Poate ai lucruri mai importante de realizat acum decât să faci o temă ce trebuie predată la finalul săptămânii, cum ar fi să înveți pentru testul de mâine sau să te duci la un control la medic. Procrastinarea înseamnă să amâni un task pe care ți-ai PROPUS să-l realizezi, FĂRĂ să ai vreun motiv întemeiat, deși știi că acest lucru îți va îngreuna viața în viitor. Prin urmare, ai putea spune că dacă nu-ți propui niciodată nimic, nu procrastinezi. Problemă ocolită ✓ Sau poți să încerci cealaltă rută de scăpare: să îți găsești alte activități care să aibă prioritate în momentul de față, precum: să-ți cureți camera, să gătești, ba chiar să-ți suni părinții să vezi ce mai fac… Evident, este irațional să faci ceva atunci când ești conștient că vei fi afectat negativ de consecințe, dar, în mod ironic, procrastinarea este rezultatul încercării corpului tău de a te proteja de sarcina pe care o percepi ca pe o amenințare. În acele momente înspăimântătoare, amigdala ta, formată din neuroni însărcinați cu procesarea emoțiilor și identificarea amenințărilor, emite hormoni, printre care și adrenalină, ce activează modul de panică indusă. Această panică copleșește cortexul prefrontal, adică partea din creier care te ajută să gândești pe termen lung și care îți reglează emoțiile. Astfel, ajungi să prioritizezi orice altă activitate mai puțin stresantă. Noi ca oameni suntem mai înclinați să procrastinăm când avem de realizat task-uri ce trezesc în noi sentimente negative precum frica, sentimentul de incompetență sau cel de nesiguranță. Amânarea repetată duce adesea la stres, vinovăție și anxietate, ceea ce te poate determina să procrastinezi și mai mult. Problema este că percepția ta asupra dificultății unei sarcini crește pe măsură ce amâni rezolvarea ei. Cercetările arată că unii indivizi sunt mai susceptibili la aceasta decât alții. Oamenii care au dificultăți în a-și regla emoțiile și cei care se luptă cu stimă de sine scăzută au mult mai multe șanse să procrastineze, indiferent de cât de buni sunt la gestionarea timpului. Cu toate acestea, este o concepție greșită că toți cei care amână sunt leneși. În corp și creier, lenea este marcată de energie scăzută și apatie generală. Când îți este lene este mai probabil să nu fii stresat, ci plictisit. În realitate, mulți oameni procrastinează pentru că le pasă prea mult. Procrastinatorii raportează adesea o mare teamă de eșec, amânând lucrurile pentru că se tem că munca lor nu se va ridica la cele mai înalte standarde. Există mai multe tipologii de persoane ce își amână sarcinile, printre care: Perfecționistul: procrastinează sarcinile din teama că finalizarea nu va fi perfectă, acesta nu va fi niciodată mulțumit de munca sa; Visătorul/cel cu capul în nori: amână pentru că nu acordă atenție detaliilor fundamentale; Sfidătorul: nu crede că cineva ar trebui să-i organizeze programul; Declanșatorul de crize: întârzie sarcinile pe care le are de îndeplinit pentru că îi place să lucreze sub presiune; Supra-implicatul: se angrenează simultan în prea multe proiecte și are greutăți în gestionarea corectă a timpului pentru a le duce la bun sfârșit. Cel mai rău dintre toate, în timp ce procrastinarea ne face rău pe termen lung, ne reduce temporar nivelul de stres, întărindu-l ca strategie de adaptare a corpului pentru a face față sarcinilor stresante. Cum putem întrerupe ciclul procrastinării? În mod eronat, oamenii cred că procrastinatorii trebuie să cultive disciplina și să practice un management strict al timpului. Din păcate, a fi prea dur cu tine însuți poate adăuga emoții inconfortabile, făcând amenințarea acesteia și mai intensă. Pentru a întrerupe acest răspuns la stres trebuie să abordăm și să reducem aceste emoții negative. Câțiva pași pe care ai putea să-i urmezi pentru a-ți ameliora suferința sunt: ✓Stabilește sarcinile concrete pe care le ai de realizat; ✓Întocmește o listă cu ordinea executării fiecărei sarcini; ✓Împarte fiecare sarcină în obiective mai mici, gestionabile, care să nu te înspăimânte la fel de tare; ✓Stabilește-ți etape intermediare și termene limită pentru fiecare obiectiv; ✓Răsplătește-te când realizezi un obiectiv, dar evită să te autopenalizezi dacă depășești deadline-ul propus; ✓Schimbă-ți mediul pentru a îngreuna distragerea. Oprește-ți internetul sau lasă-ți telefonul în altă cameră pe modul nu deranjați;

Categories
SiSC Timp Liber

Descoperă Magia Cadourilor de Crăciun pentru Studenții de la CSIE

Descoperă Magia Cadourilor de Crăciun pentru Studenții de la CSIE După câteva episoade tensionate, pline de teste și evaluări, intrăm în sezonul sărbătorilor, un moment de respiro în cadrul agendei încărcate. În această perioadă, cadourile devin mai mult decât simple obiecte: ele reprezintă o sursă de bucurie și confort în viața studențească. Astăzi explorăm idei de cadouri care nu doar îmbunătățesc aspectul cotidian, ci adaugă și un strop de bucurie și satisfacție în mediul academic   Tehnologie cu Stil: Navigarea în Lumea Digitală Prin Gadgeturi Inovatoare   Explorarea lumii digitale devine o aventură distractivă cu ajutorul unor gadgeturi inovatoare. Căștile wireless devin parteneri fideli pentru călătoriile sonore prin lumea informației, tastaturile mecanice aduc o notă de sofisticare în fiecare apăsare de tastă, iar mouse-urile avansate devin baghetele magice ale explorării online, aducând un plus de eficiență în timpul lungilor ședințe de studiu.   Organizare cu Eleganță: Spațiu de Lucru ca o Operă de Artă Transformă spațiul de studiu într-o operă de artă organizată. Oferă seturi de organizare pentru birou ce nu doar îndeplinesc funcția practică, dar aduc și un stil sofisticat. Suporturile pentru documente devin coloanele ce susțin catedrala cunoașterii, iar cănile termosensibile, comoara care aduce căldura în fiecare răsucire a paginilor de curs.   Lecturi Motivaționale: Cărți care Înviorează Spiritul   Fii arhitectul motivației cu cărți care transcend simpla lectură. De la lumi tehnice captivante ce dezvăluie secretele codatului la cărți motivaționale generale, dăruiește un pașaport către destinații inspiraționale. În paginile acestor opere, prietenii tăi vor descoperi cheile pasiunii și perseverenței într-un mod captivant.   Relaxare și Recuperare: Cadouri Pentru O Serie de Studiu    După ore întregi de concentrare intensă, momentele de relaxare vin cu ajutorul cadourilor  bine gândite, aducând bucurie persoanelor dragi. Seturile de ceaiuri devin o pauză aromatică, păturile moi devin învelișuri de confort, iar abonamentele la servicii de streaming devin biletele de intrare în lumea captivantă a divertismentului online. Sesiunea de studiu devine astfel o călătorie cu multiple destinații de relaxare.   Aceste daruri nu sunt doar obiecte, ci excursii extraordinare care îmbunătățesc nu numai calitatea vieții academice, ci și perspectiva asupra călătoriei de învățare. Într-o armonie perfectă între funcționalitate și plăcere, aceste cadouri nu aduc doar zâmbete și bucurie, ci și un vânt proaspăt de motivare. Sărbătorile devin astfel nu doar o ocazie de bucurie, ci și de transformare și revitalizare pentru studenți.    Cu aceste idei de cadouri, sărbătorile și sesiunea de studiu devin o combinație perfectă între amuzament și eficiență, aducând zâmbete și motivație în calea lor academică.     Teodora Voaideș Membru Departament Educațional Sindicatul Studenților din Cibernetică(SiSC)

Categories
ASE Facultate Timp Liber

Orar de cămin – Întâmplările vieții de studenție

Orar de cămin – Întâmplările vieții de studenție Atenție – Exercițiu de imaginație! Este ocazia perfectă în care să îți deblochezi amintirile din copilărie, când seară de seară ascultai câte o poveste pentru a putea adormi mai ușor. Deși poveștile din cămin clar nu au la bază somnul, sunt sigură că îți vor încânta sufletul proaspăt pregătit de aventură! Nu mai este mult și vei beneficia și tu de un program personalizat pentru cămin astfel încât viața ta să prindă un contur la care poate nici măcar tu nu te vei putea aștepta. Nu te voi mai lăsa în suspans, așa că pregătește-te să afli orarul căminului tău, astfel încât studenția va rămâne clar în topul poveștilor pentru nepoți! Începem într-o manieră matinală, puțin peste o oră decentă, atunci când îți dai seama că brusc nu mai ești singur în camera ta de acasă. Ești într-o încăpere cu încă 3 persoane, cel puțin la fel de dezorientate ca tine la prima vedere. Ce vă rămâne de făcut? Un mic-dejun copios! Este unul dintre cele mai frumoase momente ale zilei, când adunați toate ingredientele necesare pentru o masă bună și o prietenie de neuitat.  Un sondaj realizat în Moxa a arătat că 9 din 10 studenți cazați la cămin consideră că dragostea la prima vedere pe hol există – cel care nu a fost de acord este alergic la pisici. Să fim sinceri! Cui nu-i plac pisicuțele intrate prin efracție în dormitoare? Pe lângă colegii de cameră, în unele momente, vei putea dispune de prezența unui patruped plin de energie și dorință de a sta lângă tine în timp ce înveți. Mai mult ca sigur o să-ți admire perseverența de a lucra, chiar și în momentele în care lângă este petrecerea anului. A spus cineva Chefi la cuțite? După runda de dimineață, clar este momentul unui binemeritat prânz. Doar dispuneți de o bucătărie imensă care vă așteaptă să o explorați. Așa că îți iei noii prieteni din cameră și sperăm că nimeriți direcția cea bună. După ce v-ați expus talentul culinar, într-o fracțiune de secundă, vine Cheful Pisicuță și răstoarnă opera voastră de artă, dar nu pentru a o mânca, căci este foarte bine hrănit de către domnii paznici, ci pentru a exprima faptul că ,, nu primiți niciun cuțit astăzi “. Asta este, poate data viitoare! În cele din urmă, când noaptea vine, un singur lucru este clar! Îți faci patul pentru ca mai târziu, când te întorci în cameră obosit, să te duci direct la somn. Te echipezi corespunzător în pijama și este timpul pentru a te oxigena. Ieși în curtea căminului – ce să vezi? Foișorul este plin de lume dornică să-și împărtășească poveștile memorabile și planurile pentru următoarea zi. Este o atmosferă ce îți provoacă siguranța că indiferent de situație, oamenii de lângă tine îți împărtășesc gândurile și poate câteodată dorul de casă! Astfel, la baza oricărei șederi la cămin, cele mai importante momente sunt cele în care poți sta cu oameni care ulterior îți devin familie, amintirile care rămân pentru totdeauna și gândul să nu îți uiți niciodată cheia în cameră pentru că nu se știe cum rămâi blocat pe afară! Irina Firu-Baciu Membru Departament Educațional SiSC (Sindicatul Studenților din Cibernetică)

Categories
ASE Facultate Timp Liber

Strictul necesar pe care să-l iei după tine la cămin

Strictul necesar pe care să-l iei după tine la cămin      A sosit momentul să-ți iei zborul din locul natal și să supraviețuiești fără ca mama ta să-ți pregătească diverse mâncăruri în fiecare zi? Trebuie să-ți faci singur cumpărăturile și să gestionezi pe cont propriu banii, dar și să ai un trai decent? Atunci, te afli în locul potrivit! Bine ai venit la Ghidul pentru strictul necesar la cămin, care te va ajuta să te acomodezi în noua cameră și să te împrietenești cu noii colegi. Așadar, haide să începem: Pe fizic Prelungitor. Am putea spune că este sfânt, deoarece majoritatea prizelor se află după paturi sau dulapuri, fiind greu accesibile. De asemenea, nu sunt nici suficiente prize dacă îți dorești să fii multitasker și să ai mai multe lucruri la încărcat în același timp, deci îți recomandăm să îți cumperi un prelungitor cu un cablu suficient de lung; Fierbător. El va fi unul dintre prietenii tăi cei mai buni atunci când vrei să bei un ceai sau să mănânci niște tăiței instant (as one does). Așa că te poți gândi la achiziționarea unuia, care să fie în bugetul tău; Agățătoare. Pe acestea le vei găsi în Jumbo sau Ikea și te vor ajuta să așezi prosoapele la baie sau să improvizezi un cuier pentru o jachetă, fiind folositoare pentru a te organiza într-un spațiu mic; Mătură și mop. Deși camerele de cămin nu sunt atât de mari, te-ar putea surprinde cât de repede poate să apară praful, așa că trebuie să menții un spațiu curat și să faci ordine o dată la câteva zile; Fier de călcat clasic sau cu abur (low budget). Vrei să fii fashionist/ă și să mergi ca la parada modei la facultate, însă hainele mototolite îți joacă feste? Poți să să iei un fier de călcat mai mic, unul normal sau unul cu abur pentru a fi cât mai aranjat. PS: pentru blugi, bumbac încăpățânat sau alte materiale mai groase, recomandăm fierul de călcat clasic, întrucât elimină 99% din cute; Tigaie, oală, tacâmuri, cană. Uneori nu îți ajunge pachetul trimis de mama până la finalul săptămânii și trebuie să îți faci drum către bucătăria căminului, așa că ar fi bine să ai câteva lucruri de bază în care să îți poți găti ceva, fie că e mai simplu, fie vreun preparat pentru Chefi la cuțite. Totuși, pateul pe pâine îți poate ajunge cel mai bun prieten; Răceală, durere de burtă, de cap, zăcut la pat. Ar fi bine să ai câteva medicamente, spirt și plasturi la tine pentru urgențe sau o răceală neprevăzută. Deși sperăm că nu vei fi nevoit să apelezi la ele, ar fi bine să le ai pentru orice eventualitate; Papuci de casă. It can get really dirty, mai ales în sesiune, când nu ai timp nici să mănânci pentru că trebuie să înveți în câteva zile materia dintr-un semestru, deci îți vor fi de mare ajutor; Așternuturi. Cearșaf pentru pat, pilotă, fețe de pernă, cu siguranță vei avea nevoie de ele, probabil de două pentru a mai face schimb între ele din când în când. Și husa de pat este importantă, nu știi niciodată ce s-a întâmplat cu salteaua; Home deco. Nu îți aduce foarte multe lucruri în cameră, fiind un spațiu mic, însă poți lua ceva pentru a te simți ca acasă. De exemplu, poza aia cu familia la mare din 2009, o figurină funko pop, posterele cu trupe, ce te face pe tine mai fericit. Aruncă bine o privire prin camera ta înainte să pleci și vezi ce o face să fie a ta. Pe psihic Comunicare. Ar fi bine să stabilești cu colegii câteva reguli și să vă organizați pentru a avea un trai cât mai bun. De exemplu, puteți stabiliți când faceți curat, împreună sau separat, cine cumpără hârtie igienică, să căutați un frigider sau cuptor cu microunde, orice vreți voi. De asemenea, foarte important, comunică ce te deranjează și încearcă să ajungi la o înțelegere; Empatie. O dată cu mutatul la cămin, trebuie să îți lași spațiul personal acasă și să te bucuri de experiență. La început poate fi mai greu, însă vei mai avea momente în care o să rămâi singur în cameră să te bucuri de liniște, profită de ele; Bunăvoință. Chiar dacă nu te vei înțelege cel mai bine cu colegul, încearcă să fii înțelegător, să faci un pas în față și să comunici deschis pentru a ajunge la un compromis, încât să îți asiguri un trai lipsit de stres. Nimănui nu îi place tensiunea în aer într-o cameră de 15 m²;      Nu în ultimul rând, nu-ți uita energia. Studenția este una dintre cele mai frumoase experiențe, așa că ia-ți cheful de viață și profită de ieșiri, petreceri și tot ce mai vrei, însă nu exagera, știm că ai ore de la 07:30! Și nu uita să ai o alarmă decentă la telefon, pentru a nu-ți trezi colegii.   Daria-Elena Dolhescu Membru Departament Educațional SiSC (Sindicatul Studenților din Cibernetică)

Categories
Oportunități SiSC Timp Liber

Ce m-a învățat voluntariatul

    Studenția este una dintre cele mai frumoase etape din parcursul unui om. Aduce în viața acestuia un cumul de sentimente și trăiri, de la stres, emoții, supărări, la bucurii, amintiri de neuitat și dezvoltare personală. Însă una dintre cele mai speciale oportunități pe care această perioadă le oferă este, fără nicio îndoială, voluntariatul. Acum te întrebi care sunt acele lucruri care fac ca această experiență să fie atât de specială? Aceste rânduri sunt menite să-ți răspundă la întrebare.    Oamenii      Voluntariatul este cu și despre oameni, este despre a oferi ajutor și a-l cere, despre ideea de comuniune și de lucru în echipă pentru a îndeplini același scop. Trecând printr-o experiență de genul voluntariatului, îți va fi mult mai ușor să te adaptezi și mulezi după comportamentul celorlalte persoane din jurul tău, astfel încât să obții reușite.    Responsabilizarea     Prin voluntariat, ajungi să te maturizezi, să înveți cum să-ți apreciezi timpul și cum să-ți prioritizezi activitățile dintr-o zi. Vei învăța cum să te organizezi eficient și cum să faci față presiunii pe care uneori încadrarea într-un deadline o poate pune pe umerii tăi. Trăgând linia, realizezi că toate aceste lucruri îți vor fi foarte utile în momentul în care te vei angaja.    Zâmbetele      Voluntariatul reprezintă un izvor de zâmbete care provine din munca depusă de fiecare voluntar în parte. Nu există răsplată mai mare pentru un student voluntar decât să vadă cum toate eforturile sale sunt apreciate și cum fețele oamenilor din jur se luminează.                                                       Amintirile de neuitat      Bineînțeles că vei avea parte de experiențe minunate, de care îți vei aduce aminte peste ani și ani și pe care le vei povesti cu entuziasm. Fie că e vorba de una dintre cele mai interesante petreceri la care ai fost sau despre o dispută banală care s-a iscat în urma unor păreri diferite, te asigur că vei păstra fiecare experiență în sufletul tău.                                       Prieteniile de durată       Această perioadă îți oferă șanșa să cunoști oameni cu care să rezonezi atât de mult încât să îți dorești să legi o prietenie care să persiste. Vei cunoaște o mulțime de oameni deosebiți, pasionați, ambițioși, perseverenți, oameni de la care ai ce să înveți și care vor contribui pozitiv la evoluția ta.       Viața este plină de oportunități pe care trebuie doar să le fructifici, iar voluntariatul este o experiență ce nu trebuie ratată!   Anghelescu Roberta Membru Departament Educațional Sindicatul Studenților din Cibernetică (SiSC)

Categories
Oportunități SiSC Timp Liber

Știați că…

     În ultimii 26 de ani de activitate, am avut nenumărate ocazii să strângem momente de neuitat, amintiri, dar și fun facts. Însă, tocmai pentru că fiecare subiect poate fi abordat într-un mod mai haios, ne-am propus să-ți prezentăm câteva lucruri mai puțin știute despre organizația noastră.        … prima organizație de voluntariat din cadrul Academiei de Studii Economice este chiar Sindicatul Studenților din Cibernetică (SiSC)?      … SiSC a reușit până în momentul de față să deruleze cu succes peste 150 de proiecte?      … primul proiect SiSC a constat în curățarea grădinii Ciberneticii?      … cel mai longeviv proiect organizat de către noi este ,,Serile Teatrului Studențesc” (STS- ediția XXIV)?      … primul sediu al organizației noastre a fost la parterul clădirii Ciberneticii?      … numele proiectului ,,Spring IT” a fost inspirat din numele lanțului de restaurante ,,Springtime”?      … acum câțiva ani, pentru a fi reprezentant, trebuia să fii integralist, cu media peste 8 și să nu faci parte din biroul de conducere/executiv al unei organizații studențești? Acest lucru nu era drept, iar un SiSCot a dat ASE-ul în judecată, alegând să se reprezinte singur, însă Academia de Studii Economie a modificat legislația înainte ca sentința să fie dată.      Sperăm ca acest articol să-ți fi stârnit interesul cel puțin la fel de mult pe cât ne dorim noi, iar prin intermediul acestuia să te facem să vrei să ne cunoști mai bine, căci noi cu siguranță ne dorim să te cunoaștem mai bine!         Dacă ai întrebări sau nelămuriri în ceea ce privește mediul academic și nu numai, suntem la un mesaj distanță, fie pe adresa de mail info@sisc.ro, fie pe pagina noastră de Facebook SiSC ASE.        Îți dorim o studenție plină de amintiri minunate!    Milea Roxana-Mihaela Membru Departament Educațional Sindicatul Studenților din Cibernetică

Emilia Pilcu

  1. Ce specializare ați urmat și cum v-a influențat aceasta dezvoltarea profesională și personală?

 

Am urmat specializarea Informatica Economica in cadrul CSIE. Cadrul academic m-a ajutat să am o perspectivă amplă asupra domeniului economico-tehnologic, dezvoltându-mi abilitățile de analiză și rezolvare a problemelor. Profesional, m-a pregătit pentru o varietate de roluri în industria IT, iar personal, m-a motivat să fiu mereu în pas cu noile tehnologii și să găsesc soluții inovatoare.

 

  1. Cărui profil de student i-ați recomanda facultatea CSIE?

 

Facultatea CSIE e potrivită studenților curioși, pasionați de tehnologie, matematică și inovare, celor dornici sa exploreze și să înțeleagă mecanismele din spatele acestui domeniu dinamic. Recomand această facultate celor interesați de dezvoltarea software, inteligența artificială sau securitatea cibernetică. 

 

  1. Din experiența dumneavoastră, ce reputație au absolvenții CSIE pe piața muncii? Considerați că le este ușor să obțină un loc de muncă?

 

Absolvenții CSIE beneficiază de o reputație solidă pe piața muncii, datorită pregătirii lor academice de înalt nivel și a aptitudinilor practice dobândite în timpul studiilor. Aceștia sunt căutați în diverse industrii, precum IT, finanțe sau cercetare, și au acces la oportunități profesionale variate și competitive.

Modal Header Content
Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipis elit, sed do eiusmod tempor incidid ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam, quis nostrud exercitati ulla laboris nisi ut aliquip ex ea commodo consequat. Duis aute irure dolor in repre in voluptate velit esse cillum dolore eu.