Alegerea unui drum pe care să pornim în călătoria către succes este probabil unul dintre cele mai grele teste ale maturității. Acest lucru se datorează faptului că ne dorim să găsim acel subiect care se pliază pe interesele noastre și care ne va ajuta cu adevărat în a ne forma pentru viitoarea carieră. Tocmai din acest motiv, SiSC a pregătit pentru următoarea generație de studenți o scurtă prezentare a specializărilor Facultății de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică, astfel încât decizia luată să fie cât mai apropiată de ceea ce fiecare își dorește. Cibernetică Economică Cum știi că locul tău e la cibernetică economică? Înainte de a-ți face o anumită opinie despre această facultate și de a avea ideea: „Voi învăța să fac roboți la facultate, pare prea complicat”, te anunțăm că nu va fi nici pe departe astfel. Cibernetica economică este un domeniu în plină dezvoltare, ce atinge mai multe arii moderne de specialitate și care se bazează în principal pe analiza și modelarea sistemelor economice, dar îmbină perfect și câteva materii de programare și dezvoltare software. Câteva exemple concrete de materii pe care le vei studia sunt: Bazele Ciberneticii Economice, Cercetări Operaționale, Statistică, Teoria Deciziei, Economie, Algebră, Analiză Matematică, Algoritmi și Tehnici de Programare, Baze de Date etc. Toate aceste informații dobândite pe parcursul facultății îți vor asigura o deschidere la scară largă pe piața muncii și implicit, dobândirea unui loc de muncă în domeniul pe care l-ai studiat. Astfel, dacă te simți atras de acest domeniu vast de cunoaștere, vei reuși să realizezi că este locul potrivit pentru tine și abilitățile tale. Ce scrie pe diploma mea de licență? Ulterior finalizării unei facultăți din cadrul Academiei de Studii Economice din București, pe diploma de absolvire va apărea calificarea de „economist”. Cu toate acestea, ceea ce îl va atrage pe angajator va fi specializarea pe care ai studiat-o la facultate. Astfel, după ce ai aflat ce se studiază la Cibernetică Economică, îți vom oferi câteva exemple de joburi pe care le poți avea pe viitor. Analistul de date analizează datele prin intermediul statisticii descriptive, utilizându-și atât cunoștințele economice, cât și cele IT. Acesta se folosește de limbajele de programare pentru a explica bazele de date, pentru a extrage și a prelucra informația, dar și pentru a filtra și sorta datele obținute. De asemenea, trebuie să dețină abilități de comunicare foarte bine dezvoltate, deoarece va trebui să comunice și să expliciteze rezultatele analizelor sale întregii echipe cu ajutorul elementelor grafice (tabele, grafice, diagrame). Ce abilități ar trebui să aibă un analist de date? În principiu, o gândire critică bazată pe modelarea matematică, cunoștințe despre programe software precum Excel sau SQL , abilitatea de a comunica eficient rezultatele interpretate și o atitudine centrată pe rezolvarea problemelor. Un analist în afaceri prelucrează datele brute și le transpune în problemele firmei. Utilizând tehnici precum analiza sau modelarea datelor, acesta poate identifica metode prin care poate ajuta celelalte departamente ale companiei, managerii firmei și să ia decizii care pot moderniza și îmbunătăți organizația. Un job în managementul riscului implică identificarea, măsurarea și evaluarea diferitelor riscuri ce pot afecta o afacere. Cei care aleg să lucreze în acest domeniu preconizează ce ar putea merge rău și impactul acestor acțiuni asupra afacerii și vin cu strategii pentru a minimaliza sau elimina aceste riscuri. Un Risk Manager trebuie să aibă o gândire analitică, să fie foarte atent la detalii și să cunoască domeniul în care lucrează. Statistică și Previziune Economică Cum știi că locul tău e la statistică și previziune economică? Știm ce crezi – dacă se numește statistică, nu are și informatică, nu? Totuși, primele trei semestre conțin aceleași discipline pentru toate specializările. Acest profil este, într-adevăr, pentru cei care preferă matematica și statisticile, însă nu este lipsit de programare. Primele materii de programare pe care le vei întâlni sunt Bazele Programării Calculatoarelor și Algoritmi și Tehnici de Programare. Matematica studiată în primul an este împărțită în Algebră și Analiză, care diferă puțin de cele studiate în liceu. Disciplinele de specializare pornesc tot din anul I prin Bazele Statisticii pe primul semestru și Statistică pe al doilea. Din anul al II-lea, semestrul II, specializările se conturează, iar studenții de la „Statistică și Previziune Economică” vor studia materii precum Statistică Spațială, Statistică Neparametrică și Testarea Ipotezelor Statistice etc. Ce joburi pot avea după terminarea facultății? Sunt multe joburi către care studenții absolvenți ai acestei specializări au deschidere. Este un domeniu căutat, iar studenții se pot orienta spre Business Analyst, Data Analyst, Data Scientist, Statistician și multe altele. Informatică Economică Cum știi că informatica economică este alegerea potrivită? Chiar dacă la început această specializare poate suna neobișnuit, ea reprezintă în esență un „mix” favorabil între două domenii cu un impact din ce în ce mai puternic asupra vieților noastre, reușind astfel să ofere studenților o pregătire intensă atât în materie de programare, cât și în domeniul economic. Materii precum Statistică, Contabilitate, Economie și Matematică Aplicată sunt câteva dintre disciplinele de natură economică foarte bine aprofundate în primele trei semestre, ce introduc studenții în acest domeniu, le formează și dezvoltă gândirea analitică, capacitatea de analiză și interpretare a datelor. În acest timp, studenții se familiarizează din ce în ce mai mult și cu programarea (Algoritmi și Tehnici de Programare, Sisteme de Operare, Programare Orientată Obiect etc.), iar începând cu cel de-al patrulea semestru, aceștia au ocazia să aprofundeze limbaje de programare foarte căutate pe piața muncii: Java, C#, C, Python etc. Ce scrie pe diploma mea de licență? Deși pe diploma de licență scrie „economist”, acest aspect nu are un impact negativ pentru studenții care își doresc să urmeze o carieră în IT. Facultatea noastră este recunoscută pentru nivelul ridicat de pregătire al studenților absolvenți și este cu atât mai apreciată pentru „dubla specializare” dobândită în urma celor trei ani de studiu, ce oferă oportunitatea de a lucra atât ca Developer, opțiune aleasă de marea majoritate a absolvenților, cât și ca Business Analyst, Pricing