Categories
SiSC Timp Liber

AnCSIEtate

AnCSIEtate      Prima dată când am dat întâmplător peste acest joc lingvistic, a marcat și prima interacțiune cu mediul universitar, deoarece l-am întâlnit, fără vreun alt preambul, pe grupul de an al specializării mele. Pentru un boboc, în mare parte privilegiat de lipsa anxietății academice până în acel moment, a fost doar o reinterpretare ludică a unui fenomen în care nu mă regăseam și la care probabil chiar am râs. Retrospectiv, mi-am dat seama că nu este neapărat o glumă atât de creativă, dar cu siguranță e cunoscută de fiecare dintre noi. Anxietatea în contexte educaționale se datorează unor factori diverși precum presiunea performanței (pentru șoriceii de bibliotecă), perfecționismul (pentru cei cu standarde înalte), presiunea socială și competitivitatea (pentru cei care sunt supravegheați la orice mișcare) sau, dacă ești ca mine, poate procrastinezi și ți-e teamă de eșec. Pe scurt, ești chiar norocos dacă nu faci parte din acest colectiv incluziv, dar ce faci când vrei să ieși de aici? Pentru că știu cum e să adormi cu greu și cum e să te trezești cu un nod în gât, am întocmit un plan de bătaie împotriva acestei stări de neliniște, cu mențiunea că e important să filtrezi doar ceea ce se potrivește pentru tine, pentru că aici tu ești personajul principal: Organizează et impera      See what I did there? Disciplina în procesul de învățare e un concept straniu pentru unii dintre noi, iar cele mai bune metode de a o cultiva sunt: stabilirea unui calendar și a unui plan de studiu cu obiectivele tale. Acestea merg mână în mână cu gestionarea cât mai eficientă a timpului pe care îl ai pentru studiu, deci ai grijă să îți setezi limite de timp realiste și să nu te copleșești. Self-Care   Practică activități care te relaxează pentru a te elibera de stresul acumulat, dormi suficient, asigură-te că ai trei mese pe zi, uită-te la serialul tău preferat și fără mai multe cuvinte: ai grijă de tine. Deși pare că timpul nu e de partea ta, găsește-ți momente pentru hobby-urile tale sau reinventează-te ori de câte ori este nevoie. Durata studenției este scurtă, deci nu o lăsa să te afecteze pe termen lung. Caută ajutor   Fiecare impediment pe care îl ai la o materie poate fi consultat cu profesorul de curs sau seminar. Mai mult, caută ajutorul prietenilor și colegilor tăi, nu numai din punct de vedere academic, dar și pentru a comunica sentimentele de care trebuie să te eliberezi. Alege să te îndrepți către persoane care te susțin și te îndrumă într-un mod adecvat ție. Ce-i mai reconfortant decât cineva care e mândru de tine? Ai răbdare   În mod inevitabil, experiența ta este unică și incomparabilă cu cea a colegilor tăi. Încearcă să nu faci comparații care aduc de la sine mai multă presiune asupra ta, fii blând cu tine și amintește-ți că succesul nu este întotdeauna măsurat în rezultate imediate. Fiecare persoană are un ritm propriu de învățare și de dezvoltare, iar ceea ce poate fi potrivit pentru unul nu este neapărat aplicabil pentru altul. Acordă-ți răbdare și înțelegere pentru a-ți atinge obiectivele și nu uita că progresul tău e semnificativ indiferent de cum alegi să îl cuantifici. Și, cum în ritmul firesc al lucrurilor totul are un final: nu uita să îți admiți emoțiile. Nu încerca să le raționalizezi în exces, pentru că nu au întotdeauna un motiv logic, lasă-le să treacă și recunoaște că sunt temporare. Felul în care te simți acum nu definește întreaga ta experiență sau viitorul tău. Nu uita că nu ești singur și mulți dintre noi suntem predispuși să simțim aceleași lucruri; cine știe, poate ne cunoaștem mai bine decât crezi! Erika Chetran Membru Departament Educațional Sindicatul Studenților din Cibernetică (SiSC)

Categories
SiSC Timp Liber

Cronicile cafelei

Cronicile cafelei Fie că este vorba despre o cană în fiecare dimineață sau mai multe pe parcursul zilei într-o cantitate care le-ar face și pe fetele Gilmore mândre, cafeaua este necesară pentru funcționarea optimă (cei care pot fără sunt de invidiat) și mult mai mult! Aceasta nu doar că este delicioasă și ne încântă simțurile, dar ne oferă și energie atunci când simțim că ne lipsește. Voi atinge în rândurile ce urmează mai multe aspecte ce au în centru cafeaua și pasiunea mea față de ea, întrucât a devenit un partener indispensabil în provocările studenției și un strop de bucurie în fiecare zi. Descoperirea cafelei în viața mea   Știți cum toți aveam anumite promisiuni în copilărie și ziceam că nu o să facem anumite lucruri când vom fi mai mari? Eu personal spuneam că nu voi bea niciodată cafea. Am crescut evitând cu încăpățânare această băutură până la sfârșitul liceului, întrucât în rarele momente când încercam curioasă din cafeaua părinților care avea un gust amar, îmi displăcea total. Trăiam cu impresia că toată cafeaua se rezumă la cea simplă neagră, însă atunci când am încercat cappucino, a fost dragoste la prima ceașcă! Din momentul în care am început să integrez cafeaua în viața mea, a devenit un punct-cheie, care nu lipsește din rutina zilnică. Dimineața nu poate începe fără aceasta, furnizându-mi energia necesară pentru a duce la bun sfârșit activitățile cotidiene. În plus, cafeaua este pentru mulți dintre noi mai mult decât o simplă băutură, ci o întreagă experiență. Cafeaua în viața de zi cu zi   După ce am căpătat o oarecare experiență în tot ceea ce ține de cafea, încercând de-a lungul timpului de toate, de la cea la ibric sau cea instant la cea din cafenele fancy și explorând diversele forme și arome ale acestei băuturi, pot răspunde oare la întrebarea: cafea acasă sau cumpărată? Ei bine, nu tocmai, deoarece recomand să existe un echilibru în funcție de timpul de care dispui, preferințele gustului, situație financiară și context. Cafeaua preparată acasă reprezintă, în același timp, un ritual relaxant, un moment pe care îl ai tu cu tine, în care îți pui ordine în gânduri sau îți planifici programul zilei care te așteaptă. Însă, cum eu nu sunt deloc matinală, seminarele de la 7:30 îmi permit să mă bucur de acest ritual doar în weekend, ajungând ca în restul săptămânii să-mi cumpăr cafeaua în drum spre facultate. Mai mult, atunci când decizi să nu mergi la anumite cursuri, o pauză la una dintre cafenelele aproape de facultate este tot ce ai nevoie pentru a te motiva să regăsești drumul înapoi spre următorul seminar sau curs. Aceste momente devin mai ales amintiri plăcute, întrucât de multe ori, le consider un pretext pentru a întări relații existente cu colegii. Poveștile de la cafea sunt cele mai memorabile, clipe în care râsetele se amplifică într-un mod cu totul aparte. Unde putem savura cafea ca studenți?   Fiind atât de adorată de majoritatea oamenilor, există o mulțime de variante în ceea ce privește locațiile de unde îți poți lua cafea, pentru toate bugetele – lucru bun de luat în considerare ca student, mai ales că nu dorești să cheltui mai mulți bani decât o faci deja. Ca variante accesibile ca preț, poți opta pentru binecunoscutele cafenele de tip 5ToGo, Ted’s sau mai neconvenționale, care nu se axează neapărat pe cafea, precum Luca sau orice supermarket, deoarece au prețuri semnificativ mai mici. Deși suntem studenți și încercăm să nu dăm sume exorbitante pe lucruri care nu sunt neapărat necesare, consider că toți avem nevoie de momente care aduc fericire sufletului. Și ce poate fi mai plăcut decât o ieșire la una dintre cafenelele din capitală? Acestea nu sunt doar locații unde bei cafea, sunt și spații care vibrează datorită oamenilor care le calcă pragul, care se adună pentru a socializa și pentru a se bucura de timpul petrecut împreună. Întâlnirile cu prietenii sau momentele de studiu la laptop au alt farmec în localurile primitoare, însoțite de aroma îmbietoare a cafelei, mai ales într-un decor modern, care atrage tinerii prin ambientul deschis și plăcut. Bucureștiul este plin de cafenele, unde îți poți savura băutura preferată, însă voi oferi doar câteva recomandări: Pain au cafe, M60, Origo, Camera din față, Cafelier, Ototo și ORYGYNS Specialty Coffee. Ca sfat, când ai timp liber și ești la o plimbare în zonele centrale, poți încerca să fii spontan și să intri în prima cafenea care îți atrage atenția. Foarte posibil să te surprindă plăcut și să o incluzi în lista locațiilor preferate, așa cum mi s-a întâmplat de foarte multe ori. Efecte ale cafelei și dependența   Dacă ești pasionat de cafea, atunci cel mai probabil ai o listă de motive pentru care acest obicei este nelipsit în rutina de dimineață. Fie că este vorba de gustul intens, energia și abilitatea de a te menține treaz oferită sau pur și simplu de experiența în sine, o ceașcă din aceasta băutură minune este binevenită întotdeauna. Noaptea, însă, este momentul când începi să observi repercusiunile celor minim 2 cafele băute. Adormitul devine o provocare frustrantă, mai ales că te gândești cât de obosit te vei trezi în următoarea dimineață. Și așa se formează un ciclu vicios, întrucât cu maxim 5 ore de somn, nu e de mirare faptul că ai nevoie de cafea că să reușești să te menții cât de cât activ pe parcursul zilei, creându-se o dependență față de aceasta. Cofeina are o multitudine de beneficii, însă consumată în exces poate avea consecințe negative, de aceea am grijă să nu întrec măsura în acest sens, deoarece e important să ne punem sănătatea pe primul loc. Mi s-a întâmplat de câteva ori să îmi inducă și o ușoară anxietate, situație în care am făcut o pauză de câteva zile. Pentru cei care au această problemă în mod regulat, însă își doresc în continuare să se bucure de gustul cafelei, o pot înlocui cu cea decofeinizată. Astfel, cafeaua rămâne un acompaniament fidel în călătoria mea zilnică – de

Categories
Facultate Timp Liber

Arta amânării: cum să faci lucrurile…în cele din urmă

Arta amânării: cum să faci lucrurile…în cele din urmă Procrastinarea. Toată lumea o cunoaște personal. Este o veche prietenă a tuturor, nici măcar nu mai necesită prezentare. Este așa populară încât, oricât de ocupată ar fi o persoană, tot își găsește o ocazie să petreacă timp cu ea. Mulți psihologi și specialiști o consideră prefăcută. Ei spun că în spatele ei se află, de fapt, un mecanism de combatere a anxietății asociate cu începerea sau finalizarea unei sarcini (sau a unei decizii). Dar oare ar fi spus același lucru și în perioada studenției? De multe ori și ei au cochetat cu dânsa, când erau studenți. De fapt, procrastinarea este un personaj atât de popular între studenți încât tendința de a amâna sarcinile universitare până chiar înainte de scadență este uneori numită ,,sindromul studentului”. Studiile arată că: aproximativ 50% dintre studenți spun că procrastinează într-o manieră consecventă și problematică; aproximativ 75% se consideră procrastinatori; în jur de 80%-95% amână într-o anumită măsură. Studenții pot amâna și alte tipuri de sarcini, cum ar fi exercițiile fizice sau curățarea camerei. Alte studii, precum cel realizat de psihologul Adam Grant, arată că un pic de procrastinare ar putea fi cheia spre succes. În spatele acestei idei, ce ar putea părea lipsită de sens, se află faptul că, în situații limită, oamenii sunt forțați să gândească în afara cutiei și să vadă lucrurile din altă perspectivă. Specialistul afirmă că ,,amânarea vă oferă timp să luați în considerare idei inovative, să gândiți în moduri neliniare, să faceți salturi neașteptate”. Și atunci, dacă procrastinarea chiar aduce beneficii, noi de ce am vrea să o eliminăm din viața noastră? Din păcate, procrastinarea nu funcționează așa în toate cazurile. Dacă aștepți chiar până în ultimul minut pentru a face ceva, probabil că te vei trezi că rezultatul nu va fi unul creativ, ci mai degrabă disperat. Cu toate acestea, amânarea nu înseamnă întotdeauna procrastinare. Poate ai lucruri mai importante de realizat acum decât să faci o temă ce trebuie predată la finalul săptămânii, cum ar fi să înveți pentru testul de mâine sau să te duci la un control la medic. Procrastinarea înseamnă să amâni un task pe care ți-ai PROPUS să-l realizezi, FĂRĂ să ai vreun motiv întemeiat, deși știi că acest lucru îți va îngreuna viața în viitor. Prin urmare, ai putea spune că dacă nu-ți propui niciodată nimic, nu procrastinezi. Problemă ocolită ✓ Sau poți să încerci cealaltă rută de scăpare: să îți găsești alte activități care să aibă prioritate în momentul de față, precum: să-ți cureți camera, să gătești, ba chiar să-ți suni părinții să vezi ce mai fac… Evident, este irațional să faci ceva atunci când ești conștient că vei fi afectat negativ de consecințe, dar, în mod ironic, procrastinarea este rezultatul încercării corpului tău de a te proteja de sarcina pe care o percepi ca pe o amenințare. În acele momente înspăimântătoare, amigdala ta, formată din neuroni însărcinați cu procesarea emoțiilor și identificarea amenințărilor, emite hormoni, printre care și adrenalină, ce activează modul de panică indusă. Această panică copleșește cortexul prefrontal, adică partea din creier care te ajută să gândești pe termen lung și care îți reglează emoțiile. Astfel, ajungi să prioritizezi orice altă activitate mai puțin stresantă. Noi ca oameni suntem mai înclinați să procrastinăm când avem de realizat task-uri ce trezesc în noi sentimente negative precum frica, sentimentul de incompetență sau cel de nesiguranță. Amânarea repetată duce adesea la stres, vinovăție și anxietate, ceea ce te poate determina să procrastinezi și mai mult. Problema este că percepția ta asupra dificultății unei sarcini crește pe măsură ce amâni rezolvarea ei. Cercetările arată că unii indivizi sunt mai susceptibili la aceasta decât alții. Oamenii care au dificultăți în a-și regla emoțiile și cei care se luptă cu stimă de sine scăzută au mult mai multe șanse să procrastineze, indiferent de cât de buni sunt la gestionarea timpului. Cu toate acestea, este o concepție greșită că toți cei care amână sunt leneși. În corp și creier, lenea este marcată de energie scăzută și apatie generală. Când îți este lene este mai probabil să nu fii stresat, ci plictisit. În realitate, mulți oameni procrastinează pentru că le pasă prea mult. Procrastinatorii raportează adesea o mare teamă de eșec, amânând lucrurile pentru că se tem că munca lor nu se va ridica la cele mai înalte standarde. Există mai multe tipologii de persoane ce își amână sarcinile, printre care: Perfecționistul: procrastinează sarcinile din teama că finalizarea nu va fi perfectă, acesta nu va fi niciodată mulțumit de munca sa; Visătorul/cel cu capul în nori: amână pentru că nu acordă atenție detaliilor fundamentale; Sfidătorul: nu crede că cineva ar trebui să-i organizeze programul; Declanșatorul de crize: întârzie sarcinile pe care le are de îndeplinit pentru că îi place să lucreze sub presiune; Supra-implicatul: se angrenează simultan în prea multe proiecte și are greutăți în gestionarea corectă a timpului pentru a le duce la bun sfârșit. Cel mai rău dintre toate, în timp ce procrastinarea ne face rău pe termen lung, ne reduce temporar nivelul de stres, întărindu-l ca strategie de adaptare a corpului pentru a face față sarcinilor stresante. Cum putem întrerupe ciclul procrastinării? În mod eronat, oamenii cred că procrastinatorii trebuie să cultive disciplina și să practice un management strict al timpului. Din păcate, a fi prea dur cu tine însuți poate adăuga emoții inconfortabile, făcând amenințarea acesteia și mai intensă. Pentru a întrerupe acest răspuns la stres trebuie să abordăm și să reducem aceste emoții negative. Câțiva pași pe care ai putea să-i urmezi pentru a-ți ameliora suferința sunt: ✓Stabilește sarcinile concrete pe care le ai de realizat; ✓Întocmește o listă cu ordinea executării fiecărei sarcini; ✓Împarte fiecare sarcină în obiective mai mici, gestionabile, care să nu te înspăimânte la fel de tare; ✓Stabilește-ți etape intermediare și termene limită pentru fiecare obiectiv; ✓Răsplătește-te când realizezi un obiectiv, dar evită să te autopenalizezi dacă depășești deadline-ul propus; ✓Schimbă-ți mediul pentru a îngreuna distragerea. Oprește-ți internetul sau lasă-ți telefonul în altă cameră pe modul nu deranjați;

Categories
SiSC Timp Liber

Descoperă Magia Cadourilor de Crăciun pentru Studenții de la CSIE

Descoperă Magia Cadourilor de Crăciun pentru Studenții de la CSIE După câteva episoade tensionate, pline de teste și evaluări, intrăm în sezonul sărbătorilor, un moment de respiro în cadrul agendei încărcate. În această perioadă, cadourile devin mai mult decât simple obiecte: ele reprezintă o sursă de bucurie și confort în viața studențească. Astăzi explorăm idei de cadouri care nu doar îmbunătățesc aspectul cotidian, ci adaugă și un strop de bucurie și satisfacție în mediul academic   Tehnologie cu Stil: Navigarea în Lumea Digitală Prin Gadgeturi Inovatoare   Explorarea lumii digitale devine o aventură distractivă cu ajutorul unor gadgeturi inovatoare. Căștile wireless devin parteneri fideli pentru călătoriile sonore prin lumea informației, tastaturile mecanice aduc o notă de sofisticare în fiecare apăsare de tastă, iar mouse-urile avansate devin baghetele magice ale explorării online, aducând un plus de eficiență în timpul lungilor ședințe de studiu.   Organizare cu Eleganță: Spațiu de Lucru ca o Operă de Artă Transformă spațiul de studiu într-o operă de artă organizată. Oferă seturi de organizare pentru birou ce nu doar îndeplinesc funcția practică, dar aduc și un stil sofisticat. Suporturile pentru documente devin coloanele ce susțin catedrala cunoașterii, iar cănile termosensibile, comoara care aduce căldura în fiecare răsucire a paginilor de curs.   Lecturi Motivaționale: Cărți care Înviorează Spiritul   Fii arhitectul motivației cu cărți care transcend simpla lectură. De la lumi tehnice captivante ce dezvăluie secretele codatului la cărți motivaționale generale, dăruiește un pașaport către destinații inspiraționale. În paginile acestor opere, prietenii tăi vor descoperi cheile pasiunii și perseverenței într-un mod captivant.   Relaxare și Recuperare: Cadouri Pentru O Serie de Studiu    După ore întregi de concentrare intensă, momentele de relaxare vin cu ajutorul cadourilor  bine gândite, aducând bucurie persoanelor dragi. Seturile de ceaiuri devin o pauză aromatică, păturile moi devin învelișuri de confort, iar abonamentele la servicii de streaming devin biletele de intrare în lumea captivantă a divertismentului online. Sesiunea de studiu devine astfel o călătorie cu multiple destinații de relaxare.   Aceste daruri nu sunt doar obiecte, ci excursii extraordinare care îmbunătățesc nu numai calitatea vieții academice, ci și perspectiva asupra călătoriei de învățare. Într-o armonie perfectă între funcționalitate și plăcere, aceste cadouri nu aduc doar zâmbete și bucurie, ci și un vânt proaspăt de motivare. Sărbătorile devin astfel nu doar o ocazie de bucurie, ci și de transformare și revitalizare pentru studenți.    Cu aceste idei de cadouri, sărbătorile și sesiunea de studiu devin o combinație perfectă între amuzament și eficiență, aducând zâmbete și motivație în calea lor academică.     Teodora Voaideș Membru Departament Educațional Sindicatul Studenților din Cibernetică(SiSC)

Categories
ASE Facultate Timp Liber

Orar de cămin – Întâmplările vieții de studenție

Orar de cămin – Întâmplările vieții de studenție Atenție – Exercițiu de imaginație! Este ocazia perfectă în care să îți deblochezi amintirile din copilărie, când seară de seară ascultai câte o poveste pentru a putea adormi mai ușor. Deși poveștile din cămin clar nu au la bază somnul, sunt sigură că îți vor încânta sufletul proaspăt pregătit de aventură! Nu mai este mult și vei beneficia și tu de un program personalizat pentru cămin astfel încât viața ta să prindă un contur la care poate nici măcar tu nu te vei putea aștepta. Nu te voi mai lăsa în suspans, așa că pregătește-te să afli orarul căminului tău, astfel încât studenția va rămâne clar în topul poveștilor pentru nepoți! Începem într-o manieră matinală, puțin peste o oră decentă, atunci când îți dai seama că brusc nu mai ești singur în camera ta de acasă. Ești într-o încăpere cu încă 3 persoane, cel puțin la fel de dezorientate ca tine la prima vedere. Ce vă rămâne de făcut? Un mic-dejun copios! Este unul dintre cele mai frumoase momente ale zilei, când adunați toate ingredientele necesare pentru o masă bună și o prietenie de neuitat.  Un sondaj realizat în Moxa a arătat că 9 din 10 studenți cazați la cămin consideră că dragostea la prima vedere pe hol există – cel care nu a fost de acord este alergic la pisici. Să fim sinceri! Cui nu-i plac pisicuțele intrate prin efracție în dormitoare? Pe lângă colegii de cameră, în unele momente, vei putea dispune de prezența unui patruped plin de energie și dorință de a sta lângă tine în timp ce înveți. Mai mult ca sigur o să-ți admire perseverența de a lucra, chiar și în momentele în care lângă este petrecerea anului. A spus cineva Chefi la cuțite? După runda de dimineață, clar este momentul unui binemeritat prânz. Doar dispuneți de o bucătărie imensă care vă așteaptă să o explorați. Așa că îți iei noii prieteni din cameră și sperăm că nimeriți direcția cea bună. După ce v-ați expus talentul culinar, într-o fracțiune de secundă, vine Cheful Pisicuță și răstoarnă opera voastră de artă, dar nu pentru a o mânca, căci este foarte bine hrănit de către domnii paznici, ci pentru a exprima faptul că ,, nu primiți niciun cuțit astăzi “. Asta este, poate data viitoare! În cele din urmă, când noaptea vine, un singur lucru este clar! Îți faci patul pentru ca mai târziu, când te întorci în cameră obosit, să te duci direct la somn. Te echipezi corespunzător în pijama și este timpul pentru a te oxigena. Ieși în curtea căminului – ce să vezi? Foișorul este plin de lume dornică să-și împărtășească poveștile memorabile și planurile pentru următoarea zi. Este o atmosferă ce îți provoacă siguranța că indiferent de situație, oamenii de lângă tine îți împărtășesc gândurile și poate câteodată dorul de casă! Astfel, la baza oricărei șederi la cămin, cele mai importante momente sunt cele în care poți sta cu oameni care ulterior îți devin familie, amintirile care rămân pentru totdeauna și gândul să nu îți uiți niciodată cheia în cameră pentru că nu se știe cum rămâi blocat pe afară! Irina Firu-Baciu Membru Departament Educațional SiSC (Sindicatul Studenților din Cibernetică)

Categories
ASE Facultate Timp Liber

Strictul necesar pe care să-l iei după tine la cămin

Strictul necesar pe care să-l iei după tine la cămin      A sosit momentul să-ți iei zborul din locul natal și să supraviețuiești fără ca mama ta să-ți pregătească diverse mâncăruri în fiecare zi? Trebuie să-ți faci singur cumpărăturile și să gestionezi pe cont propriu banii, dar și să ai un trai decent? Atunci, te afli în locul potrivit! Bine ai venit la Ghidul pentru strictul necesar la cămin, care te va ajuta să te acomodezi în noua cameră și să te împrietenești cu noii colegi. Așadar, haide să începem: Pe fizic Prelungitor. Am putea spune că este sfânt, deoarece majoritatea prizelor se află după paturi sau dulapuri, fiind greu accesibile. De asemenea, nu sunt nici suficiente prize dacă îți dorești să fii multitasker și să ai mai multe lucruri la încărcat în același timp, deci îți recomandăm să îți cumperi un prelungitor cu un cablu suficient de lung; Fierbător. El va fi unul dintre prietenii tăi cei mai buni atunci când vrei să bei un ceai sau să mănânci niște tăiței instant (as one does). Așa că te poți gândi la achiziționarea unuia, care să fie în bugetul tău; Agățătoare. Pe acestea le vei găsi în Jumbo sau Ikea și te vor ajuta să așezi prosoapele la baie sau să improvizezi un cuier pentru o jachetă, fiind folositoare pentru a te organiza într-un spațiu mic; Mătură și mop. Deși camerele de cămin nu sunt atât de mari, te-ar putea surprinde cât de repede poate să apară praful, așa că trebuie să menții un spațiu curat și să faci ordine o dată la câteva zile; Fier de călcat clasic sau cu abur (low budget). Vrei să fii fashionist/ă și să mergi ca la parada modei la facultate, însă hainele mototolite îți joacă feste? Poți să să iei un fier de călcat mai mic, unul normal sau unul cu abur pentru a fi cât mai aranjat. PS: pentru blugi, bumbac încăpățânat sau alte materiale mai groase, recomandăm fierul de călcat clasic, întrucât elimină 99% din cute; Tigaie, oală, tacâmuri, cană. Uneori nu îți ajunge pachetul trimis de mama până la finalul săptămânii și trebuie să îți faci drum către bucătăria căminului, așa că ar fi bine să ai câteva lucruri de bază în care să îți poți găti ceva, fie că e mai simplu, fie vreun preparat pentru Chefi la cuțite. Totuși, pateul pe pâine îți poate ajunge cel mai bun prieten; Răceală, durere de burtă, de cap, zăcut la pat. Ar fi bine să ai câteva medicamente, spirt și plasturi la tine pentru urgențe sau o răceală neprevăzută. Deși sperăm că nu vei fi nevoit să apelezi la ele, ar fi bine să le ai pentru orice eventualitate; Papuci de casă. It can get really dirty, mai ales în sesiune, când nu ai timp nici să mănânci pentru că trebuie să înveți în câteva zile materia dintr-un semestru, deci îți vor fi de mare ajutor; Așternuturi. Cearșaf pentru pat, pilotă, fețe de pernă, cu siguranță vei avea nevoie de ele, probabil de două pentru a mai face schimb între ele din când în când. Și husa de pat este importantă, nu știi niciodată ce s-a întâmplat cu salteaua; Home deco. Nu îți aduce foarte multe lucruri în cameră, fiind un spațiu mic, însă poți lua ceva pentru a te simți ca acasă. De exemplu, poza aia cu familia la mare din 2009, o figurină funko pop, posterele cu trupe, ce te face pe tine mai fericit. Aruncă bine o privire prin camera ta înainte să pleci și vezi ce o face să fie a ta. Pe psihic Comunicare. Ar fi bine să stabilești cu colegii câteva reguli și să vă organizați pentru a avea un trai cât mai bun. De exemplu, puteți stabiliți când faceți curat, împreună sau separat, cine cumpără hârtie igienică, să căutați un frigider sau cuptor cu microunde, orice vreți voi. De asemenea, foarte important, comunică ce te deranjează și încearcă să ajungi la o înțelegere; Empatie. O dată cu mutatul la cămin, trebuie să îți lași spațiul personal acasă și să te bucuri de experiență. La început poate fi mai greu, însă vei mai avea momente în care o să rămâi singur în cameră să te bucuri de liniște, profită de ele; Bunăvoință. Chiar dacă nu te vei înțelege cel mai bine cu colegul, încearcă să fii înțelegător, să faci un pas în față și să comunici deschis pentru a ajunge la un compromis, încât să îți asiguri un trai lipsit de stres. Nimănui nu îi place tensiunea în aer într-o cameră de 15 m²;      Nu în ultimul rând, nu-ți uita energia. Studenția este una dintre cele mai frumoase experiențe, așa că ia-ți cheful de viață și profită de ieșiri, petreceri și tot ce mai vrei, însă nu exagera, știm că ai ore de la 07:30! Și nu uita să ai o alarmă decentă la telefon, pentru a nu-ți trezi colegii.   Daria-Elena Dolhescu Membru Departament Educațional SiSC (Sindicatul Studenților din Cibernetică)

Emilia Pilcu

  1. Ce specializare ați urmat și cum v-a influențat aceasta dezvoltarea profesională și personală?

 

Am urmat specializarea Informatica Economica in cadrul CSIE. Cadrul academic m-a ajutat să am o perspectivă amplă asupra domeniului economico-tehnologic, dezvoltându-mi abilitățile de analiză și rezolvare a problemelor. Profesional, m-a pregătit pentru o varietate de roluri în industria IT, iar personal, m-a motivat să fiu mereu în pas cu noile tehnologii și să găsesc soluții inovatoare.

 

  1. Cărui profil de student i-ați recomanda facultatea CSIE?

 

Facultatea CSIE e potrivită studenților curioși, pasionați de tehnologie, matematică și inovare, celor dornici sa exploreze și să înțeleagă mecanismele din spatele acestui domeniu dinamic. Recomand această facultate celor interesați de dezvoltarea software, inteligența artificială sau securitatea cibernetică. 

 

  1. Din experiența dumneavoastră, ce reputație au absolvenții CSIE pe piața muncii? Considerați că le este ușor să obțină un loc de muncă?

 

Absolvenții CSIE beneficiază de o reputație solidă pe piața muncii, datorită pregătirii lor academice de înalt nivel și a aptitudinilor practice dobândite în timpul studiilor. Aceștia sunt căutați în diverse industrii, precum IT, finanțe sau cercetare, și au acces la oportunități profesionale variate și competitive.

Modal Header Content
Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipis elit, sed do eiusmod tempor incidid ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam, quis nostrud exercitati ulla laboris nisi ut aliquip ex ea commodo consequat. Duis aute irure dolor in repre in voluptate velit esse cillum dolore eu.