Programe masterat CSIE
Salutare, drag absolvent!
Acum că perioada încărcată legată de susținerea licenței a trecut, cu siguranță următoarea întrebare care apare în mintea ta este la ce program de masterat să mă înscriu? SiSC vine în ajutorul tău cu o serie de testimoniale, din partea studenților mai mari ai programelor de masterat, care te vor informa și vor încerca să te ghideze în alegerea unui master potrivit, axat pe nevoile și dorințele tale de aprofundare și dezvoltare.
1. Programe de masterat de cercetare
- Informatică Economică
Misiunea programului de master de Informatică Economică este de a oferi instruire avansată pentru absolvenți, astfel încât aceștia să devină specialiști cu înaltă calificare în domeniul informaticii aplicate în economie. Specialiștii ce parcurg și termină acest program sunt capabili să conceapă, să proiecteze, să scrie cod sursă, să testeze și să dezvolte sisteme software pentru diverse domenii, în conformitate cu cerințele TIC.
„În cadrul acestui master mi-am extins cunoștințele acumulate în anii de licență. Materiile sunt de actualitate, pentru dezvoltarea mobilă se utilizează Xamarin și Kotlin, pe partea de Java am lucrat cu Kafka, PowerShell și alte tehnologii pe care le-am remarcat în descrieri de joburi, se face și parte de Power BI, Python cu Mongo DB, sisteme informatice geografice și multe altele.
Programul de masterat este pe atât de solicitant pe cât îți propui. Dacă îți propui să aduni cât mai multe informații și să iei note bune, atunci da, poate să devină ușor solicitant, luând în calcul că mulți dintre voi veți lucra pe perioada acestuia. Acest master este potrivit pentru cei care doresc să lucreze pe partea de dezvoltare software, deoarece sunt prezentate mai multe tehnologii și limbaje de programare. În cadrul activităților de seminar, dar și a unor cursuri, se va lucra practic, în diverse programe, utilizând diverse limbaje.
Din punctul meu de vedere, este unul dintre cele mai complete și complexe programe de masterat, deoarece nu este axat doar pe un anumit domeniu. La fel ca la licență, veți avea materii la care veți scrie cod, materii de „programare”, materii de baze de date, dar și materii mai generale care nu se bazează pe programare.”
Pentru mai multe detalii, poți accesa site-ul oficial al programului: https://ie.ase.ro/.
- Cibernetică și Economie Cantitativă (CEC)
Programul de Cibernetică și Economie Cantitativă își propune formarea de specialiști buni, cunoscători ai aspectelor concrete legate de abordarea laturii cantitative a procesului decizional economic. La finalizarea studiilor, aceștia vor fi capabili să formuleze și să gestioneze intervențiile necesare pentru soluționarea situațiilor de tip problemă, folosind metode și tehnici specifice abordării sistemice, utilizând o serie de produse software relevante și, în același timp, să demonstreze o cunoaștere profundă a unor aspecte economice și manageriale prezente în diferite tipuri de sisteme economice reale. Masteratul se adresează atât absolvenților facultăților economice, dar și unei largi categorii de economiști, informaticieni și ingineri care lucrează în organizații și întreprinderi, bănci, burse, rețele de distribuție, instituții guvernamentale interesați de analiza de afaceri, planificare strategică, rezolvarea problemelor complexe, managementul proiectelor decizionale complexe, data mining, logistica și managementul lanțului ofertei.
„Deși este un program de masterat de cercetare, cursurile reușesc să găsească echilibrul între teorie și aplicații practice. La acest master, vei învăța și aprofunda, atât partea teoretică a algoritmilor, care te vor ajuta să înțelegi mai bine și să te descurci la partea practică, cât și programe software, precum: QlikView, R Studio, NetLogo și altele. Unele dintre materiile cu aplicabilitatea cea mai mare sunt: Teoria Jocurilor și Negocierilor, Data Mining, Economie Comportamentală Aplicată, Organizare Industrială, Rețele Neuronale, Cercetări Operaționale, Programe Software pentru Managementul Proiectelor, Logistica Afacerilor. Cu ajutorul lor, vei înțelege mai bine comportamentul agenților de pe piață și îți vei crea o nouă perspectivă asupra pieței. În plus, acest master este o opțiune foarte bună dacă te gândești să continui cu un program de doctorat.”
Pentru mai multe detalii, poți accesa site-ul oficial al programului: http://cib.ase.ro.
- Statistică Aplicată și Data Science
Scopul fundamental al programului de master Statistică și Data Science este să genereze și să transfere cunoaștere către mediul economic, public și privat, dar și către zona academică și cea a cercetării științifice. Participarea la acest master asigură formarea unor specialiști de nivel superior, cunoscători ai tehnologiilor și metodelor de analiză a datelor, utilizate de marile companii. Programul este conceput într-o abordare pluridisciplinară, competențele dobândite fiind rezultate ale interferențelor statisticii aplicate, econometriei, economiei, și informaticii, gândite în funcție de rigorile și cerințele identificate la nivelul pieței muncii. În consecință, programul de master își propune o serie de obiective generale și specifice.
„Dacă faci serios acest master, o să ai foarte mult de câștigat, mai ales dacă îți place să analizezi piața crypto și piața acțiunilor. Legat de acest master, eu unul cred că e cam underrated, pentru că aici poți învăța o grămadă de lucruri, mai ales pe care le poți aplica, de la statistica obișnuită până la statistica financiară. În momentul în care doriți să aplicați la master, nu uitați să luați în calcul și masterul de statistică, vă spun sincer că nu o să regretați, mai ales dacă aprofundați și după. Consider că acest master e unul de viitor, mai ales că lucrați și prin Python, plus că veți parcurge și Tableau. Ce am apreciat la anumite materii din acest master este faptul că erau organizate diferite discuții la curs cu oameni din diferite firme.”
Pentru mai multe detalii, poți accesa site-ul oficial al programului: https://dse.ase.ro/.
2. Programe de masterat profesional
- Baze de Date – Suport pentru Afaceri (BDSA)
Baze de Date-Suport pentru Afaceri se adresează în primul rând celor care doresc aprofundarea temeinică a problematicii în domeniul noilor tehnologii informatice şi celor care doresc să-şi dezvolte sau îmbunătăţească o afacere utilizând tehnologiile informatice. Structura acestui program este concepută astfel încât sunt îmbinate eficient necesităţile practice resimţite de specialiştii angajaţi în domeniul IT, cu cele mai actuale tehnologii informatice pentru managementul afacerilor. Activităţile didactice în cadrul masteratului sunt susţinute de către cadre didactice universitare cu experienţă acumulată în ţară şi străinătate la diverse universităţi şi cu înaltă calificare în domeniul Informaticii Economice, precum şi de specialişti din domeniul informaticii. Programele de colaborare cu firmele Oracle, SAS, IBM, BCR, Qualysoft şi alţi parteneri conduc la participarea masteranzilor la cursuri specializate, programe de internship, angajarea în proiecte şi facilitarea accesului la job-uri.
„La acest master înveți o mare parte din ce înseamnă lucrul cu date (de la cum interacționează o aplicație cu mai multe baze de date în spate și până la cum poți folosi baze de date spațiale). Deprinzi înțelegerea unor concepte precum gestionarea volumelor mari de date sau integrarea datelor, concepte foarte utile pentru posturi în piața muncii ce țin de Database Engineer, Data Warehouse Developer etc. Profesorii sunt majoritatea aceeași cu cei de la licență, mulți dintre ei lucrează în domeniu și vin cu informații relevante și de actualitate.
Programul poate fi considerat solicitant pentru cineva care nu a făcut licența la CSIE, dar pentru ceilalți este destul de abordabil pentru că sunt obișnuiți cu tipul problemelor. De asemenea, masterul este modular, prin urmare ai câte o materie pe rând, după care dai examen și tot așa, neavând astfel o sesiune propriu-zisă. Se desfășoară pe parcursul săptămânii (rareori sâmbăta, depinde de profesor) și se poate ajunge de la muncă direct la master. La anumite materii este nevoie de un laptop performant cu multă memorie pentru a putea instala software-urile/mașinile virtuale necesare pentru a parcurge seminariile.
În ceea ce privește lucrul practic, se pune destul de mult accentul pe probleme și soluții la seminar. Există și partea teoretică de la curs pe care se pune mai mult accent la examen, dar proiectele și problemele abordate la seminarii sunt în general practice. Masterul a fost util pentru jobul pe care îl am în prezent, deoarece mi-a prezentat mai multe arii cu privire la ce poți face cu „bazele de date” pe piața muncii.”
Pentru mai multe detalii, poți accesa site-ul oficial al programului: https://bdsa.ase.ro/.
- E-Business
E-Business își propune să creeze specialiști capabili să participe la dezvoltarea de arhitecturi flexibile de afaceri bazate pe tehnologii moderne. Absolventul programului de master va fi capabil fie să-și dezvolte propria afacere online, fie să aibă o contribuție importantă la dezvoltarea și optimizarea proceselor de afacere online ale unui angajator prin modelarea, proiectarea și dezvoltarea de aplicații bazate pe arhitecturi complexe și flexibile, implementate pe baza unor tehnologii mature, care constituie standarde industriale (Java, EJB, JSF, JAAS, JAX-WS, JAX-RS, BPM, ESB, Hibernate, Spring, Android, HTML 5, Java Script, Node JS etc.). Publicul țintă al programului de master sunt absolvenții ciclului de licență, indiferent de specializare, care doresc să își dezvolte aptitudini și să lucreze în domeniul software.
„Dacă vrei să vezi cum se digitalizează o afacere, cred că ăsta-i programul pe care îl cauți. Cam asta e tema centrală, axat în special pe tot ce ține de web, dar nu numai. Ca pondere programare vs business, aș spune undeva la 60-70% tehnic și restul business. O să înveți chestii practice ca metodologia AGILE, Product Design și E-Commerce. Mai ții minte diagramele BPML (Business Process Modeling Language) de la licență? Aici o să aprofundezi limbajul. O să descoperi toate tipurile posibile de baze de date, înveți ceva Vue.js și mai multe detalii despre testarea aplicațiilor software.
O să ai ocazia să înveți mai multe detalii despre aplicațiile mobile, în special care e treaba cu React Native și câteva materii vor acoperi toate tipurile de integrări între diverse sisteme. Prin anul doi, o să treci la niște chestii mai hardcore, de genul teoria deciziei și web mining și analiza datelor în python, un fel de AI mai basic. Dacă la licență conta ca aplicația să fie funcțională, acum contează și ca ea să fie utilă, să aducă un plus valoare, iar accentul va fi pus și pe strategii de promovare și dezvoltare. Este un program fain, nu e doar programare, de data asta este importantă bucata de business. Programul e unul modular, așa că vei studia câteva materii, vei da examenele și apoi vei începe alt modul cu restul materiilor.”
Pentru mai multe detalii, poți accesa site-ul oficial al programului: http://ebusiness.ase.ro/.
- Securitatea Informatică (ISM)
Securitatea Informatică este un program de master tehnic din domeniul științei calculatoarelor destinat absolvenților de licență din domeniul IT&C. Cursurile și laboratoarele se desfășoară în limba engleză. Misiunea programului este de a face schimb de cunoștințe teoretice și practice din domeniul securității IT&C, printre dezvoltatori, administratori de sisteme, manageri de proiect și utilizatorii de dispozitive electronice. Unul dintre cele mai importante obiective este de a obține performanțe în interiorul cadrului I18N. Principalul obiectiv al “internaționalizării I18N” pentru ISM este de a pregăti studenți cu competențe recunoscute la nivel mondial în domeniul Securității Informatice.
„La acest master am învățat lucruri utile, precum criptografie (algoritmi de criptare a datelor, chei publice și private, funcții de hashing), viruși și antiviruși (informația nu e foarte actuală, însă te ajută să înțelegi concepte), protocoale de securitate (TLS, de trimis mailuri și aplicații web), rețelistică, securitatea aplicațiilor web și mobile, multimedia, audit laws, IoT (Internet of Things), crypto security. Se învață și lucruri practice comparativ cu alte mastere. Masterul este util pentru joburile privind securitatea informatică.
Dacă ești o persoană căreia îi place să programeze și să afle chestii noi dincolo de ceea ce se învață la facultate, îl recomand. Nu aș recomanda masterul unei persoane care vine de la un profil non-tehnic, deoarece va fi dificil.”
Pentru mai multe detalii, poți accesa site-ul oficial al programului: https://ism.ase.ro/.
- Sisteme Informatice pentru Managementul Proceselor și Resurselor Economice (SIMPRE)
SIMPRE răspunde nevoii actuale de formare a unor specialişti informatici familiarizați cu tehnologiile utilizate de marile companii. Ca urmare a avansării rapide spre societatea informațională, multe din procesele economice trec printr-un rapid proces de informatizare, existând la ora actuală un grad ridicat de informatizare a acestora, tendinţă care se va accentua foarte mult în viitorul apropiat prin investiții masive în Business Intelligence, Cloud Computing, Cyber Security, Big Data, Social Networks, Mobile programming, Managementul proiectelor și Enterprise Resource Planning (ERP).
„Ce e tare la SIMPRE e ca dacă îți dai interesul, chiar înveți lucruri utile, materiile fiind în pas cu ce e pe piață, vin și angajați de la companii să țină prezentări sau cursuri întregi, oferă oportunități.
Programul e unul modular, o materie durează două săptămâni și se dă examen/proiect, iar apoi începe altă materie. Practic, nu există sesiune la final, așa că vacanțele încep mereu mai devreme. Majoritatea cursurilor sunt seara, în timpul săptămânii, uneori și sâmbăta în prima parte a zilei, dar cei mai mulți dintre profesori sunt flexibili și discutam ei la începutul modulului legat de când să se desfășoare cursurile. Overall, 10/10 acest master, indiferent de ce tip de student ești.”
Pentru mai multe detalii, poți accesa site-ul oficial al programului: https://simpre.ase.ro/.
- Analiza Afacerilor și Controlul Performanței Întreprinderii (AACPI)
Masteratul de AACPI reprezintă o continuare ceva mai practică a specializării de Cibernetică. Analiza afacerii se utilizează în domeniul managerial, financiar, în serviciile bancare, asigurări, telecomunicații, vânzări, turism, sănătate și, de fapt, în orice domenii în care se desfășoară procese de afaceri.Tipurile de profesii disponibile absolvenților acestui program de masterat includ, printre altele: Analist de afaceri pentru companii de top; Analist de afaceri în IT; Analist Bancar și Financiar; Analist al Piețelor Financiare; Analist de Marketing; Expert Analist în elaborarea Modelelor de Afaceri; Analist al Strategiei de Afaceri; Analist de date pentru afaceri; Consultant de Afaceri și Management etc.
„O mare parte din materii se bazează pe studii de caz, aplicații practice, exemple reale ce au în vedere analizarea performanței unei întreprinderi. Se prezintă numeroase metode și procese de a analiza performanța unei întreprinderi în funcție de cerințe, de la procese de management al proiectelor, de logistică, de analiză de riscuri, la realizarea de dashboard-uri sau analiza comportamentului clienților.
Programul este destul de aerisit, în mare parte modular, iar examenul este la finalul modulului, ce în general durează 3 săptămâni (pot fi și materii ce se întind pe un semestru întreg datorită nivelului mare de informație – dar e mult mai ușor de înțeles astfel). Cursurile au loc joi și vineri după ora 18, iar seminariile sunt sâmbăta, în anumite intervale orare. Ca și programe, sunt folosite mai multe precum: Rstudio, Python, Qlikview, Visio.”
„Ce mi s-a părut util pe parcursul primului an a fost că la majoritatea materiilor am început cu programe/noțiuni de bază, multe dintre ele cunoscute deja dacă ai terminat specializarea de cibernetică, care au făcut înțelegerea și asimilarea mai simple, pentru ca mai apoi să le aprofundăm și să facem legături și cu ce se întâmplă în practică. Am avut invitați care ne-au împărtășit din experiențele lor, am lucrat cu programe care ne-au ajutat să punem în aplicare ceea ce am învățat și am avut la aproape toate materiile proiecte în echipă care ne-au determinat să dezvoltăm lucrul în echipă și să comunicăm eficient. Astfel, până acum chiar a fost o continuare mai practică a ceea ce am făcut în facultate.”
Pentru mai multe detalii, poți accesa site-ul oficial al programului: http://www.analiza-afacerilor.ro/.
Zarurile au fost aruncate, iar înscrierile sunt la un pas să înceapă. Sperăm că acest articol te-a ajutat să îți clarifici curiozitățile pe care le aveai. După ce stresul admiterii va dispărea, sperăm să ai parte de o vară relaxantă, în care să te bucuri de rezultatele obținute și să ne revedem cu forțe proaspete, în toamnă, la unul dintre programele de masterat de la CSIE.
Ioana Comînceanu
Membru Departament Educațional
Sindicatul Studenților din Cibernetică (SiSC)