De ce este învățatul un dușman și cum să vă împrieteniți
În fiecare an îți promiți că vei fi cu adevărat un academic weapon, dar examenele și lipsa de timp ajung să fie o armă, parcă direcționată spre tine? Nu e cazul să te panichezi. Deși facultatea aduce cu ea unele dintre cele mai frumoase experiențe și emoții pe care le trăiești pe parcursul vieții, prezintă și aspecte mai puțin plăcute, dar extrem de folositoare, precum gestionarea stresului și a termenelor limită.
Primii pași sunt întotdeauna cei mai grei!
Problema, de cele mai multe ori, provine din lipsa motivației. Parcă preferi să faci absolut orice altceva decât să înveți. Până și un punct de pe tavan devine mai interesant decât cursurile interminabile și suporturile de seminar din care oricum nu reușești să îți mai amintești nimic. În momentul acesta ai nevoie de o pauză. Poate pare ciudat, întrucât ai impresia că este contraintuitiv și te întrebi de ce ai avea nevoie de o pauză dacă nici măcar nu ai început. Răspunsul este simplu: trebuie să îți găsești motivația. O plimbare prin parc, o ceașcă de cafea sau câteva pagini dintr-o carte te pot ajuta să îți pui în ordine gândurile și să îți amintești motivele pentru care e necesar să înveți. Orice activitate care te face fericit, precum practicarea unui sport sau întâlnirea cu prietenii, are beneficii semnificative asupra procesului tău de studiu.
Nu amâna prea mult!
Tot spui că de mâine te apuci de învățat, dar te-ai trezit în sesiune cu informații mai mult lipsă decât acumulate? Cu siguranță ai fi putut să eviți acest lucru foarte simplu! Cu siguranță ți-ai și propus ca anul acesta să înveți pe parcurs, dar testele și proiectele nu te-au amenințat suficient încât să iei lucrurile în serios. Nu te panica, ești în situația în care se află aproape toți colegii tăi. Dar acum, pare că nu mai este timp de pierdut, zilele zboară și primul examen din sesiune este din ce în ce mai aproape. Încearcă să te apuci de învățat din timp, dacă nu pe parcursul anului, măcar păstrează-ți câteva zile pentru fiecare examen. Nu este recomandat să înveți totul în noaptea de dinainte. Aceasta ar trebui să fie destinată odihnei, pentru ca informația să se sedimenteze.
Descoperă-ți propriul stil!
Până la facultate a fost drum lung, ai mai trecut prin câteva cicluri de învățământ, precum liceul sau gimnaziul. Chiar dacă după BAC, toată informația pare că se evaporă misterios, încearcă să îți amintești cum ai reușit să o asimilezi la început! Poate ai citit comentariile de la română de sute de ori sau te-ai înregistrat spunându-le și apoi le-ai ascultat în fiecare noapte înainte de culcare. Indiferent ce metodă ai abordat, aceasta îți definește un stil de învățare care, dacă în trecut a funcționat, merită testat și în sesiunea următoare.
Odihnește-te!
Deși mulți studenți recurg la nopți nedormite în perioadele de suprasolicitare, nu ajută absolut deloc în procesul învățării. Poate ai impresia că în nopțile nedormite reușești să asimilezi multe informații, dar acestea nu fac decât să te obosească. Cu cât dormi mai puțin, cu atât informația pe care o poți dobândi este mai puțină. De ce? Pentru că oboseala te face să nu mai poți înțelege concepte la fel de rapid, să nu poți reține termeni sau să recitești un paragraf și să ai impresia că de fiecare dată citești lucruri diferite. Așa că, dormi suficient în fiecare noapte, iar dimineața vei fi pregătit să înfrunți orice materie, oricât de dificilă ar fi! Încearcă să iei în calcul că majoritatea studenților au nevoie de 7-9 ore de somn.
Citește despre câteva tehnici de învățare eficientă!
Știai că pauzele lungi și dese sunt cheia marilor succese? Sigur că știai, este scuza pe care și tu ai folosit-o măcar o dată în preajma unor examene importante. Într-adevăr, pauzele te ajută să împarți materia pe care trebuie să o înveți pentru a te ajuta să o aprofundezi, dar oare chiar ar trebui să fie atât de lungi și atât de dese? Una dintre tehnicile cunoscute de învățare presupune studierea activă timp de 25 sau 50 de minute, în mod eficient, cu toată atenția asupra subiectului în cauză, urmată de 5 sau 10 minute de pauză, însă pauza presupune o relaxare a creierului, așa că rețelele de socializare și momentele de scroll excesiv nu sunt tocmai potrivite.
O altă tehnică se referă la a-ți bloca anumite intervale de timp prestabilite pentru anumite activități sau să îți stabilești cât ești dispus să acorzi studiului în ziua respectivă, iar apoi să respecți acest plan. Încearcă să îți creezi un program după care să te ghidezi. Ușor de zis, greu de făcut, dar ține minte faptul că pașii mici și consecvența ar putea însenina ușor parcursul unei zile din sesiune.
Socializează!
Nu uita de tine în fuga prin haosul examenelor și stresul facultății. Amintește-ți că această perioadă îți oferă exact cât îi dai, fiind plină de emoții surprinzătoare, oameni frumoși și experiențe inedite. Poate că înainte nici nu conștientizai câte sentimente poți trăi și la ce intensitate sau că poți să cunoști atât de multe persoane pe aceeași lungime de undă. Te-ar ajuta enorm să îți găsești un grup de prieteni cu interese comune. Pot fi colegi cu aceleași examene ca tine, cu care poți să abordezi subiecte care nu îți sunt foarte clare sau să-ți împărtășești cunoștințele. Vă puteți împărtăși modalitățile de adaptare la stres, puteți lucra împreună și vă puteți amuza depănând amintiri sau experiențe proprii.
Prieteniile pe care ți le faci acum sunt unele cu un grad de maturitate ceva mai ridicat decât cele din liceu, având potențialul de a rezista în timp. Facultatea te aduce în fața unor oameni cu aceleași interese ca și tine, cu care vei lucra probabil în același domeniu, așa că încearcă să fii deschis. Nu știi niciodată dacă în grupul tău de studiu se află viitorul prieten de suflet cu care vei depăna amintiri peste mulți ani.
Nu-i așa că ți-ai găsit motivația? Amintește-ți că ești unic, puternic și, cu siguranță, o să reușești să treci prin această sesiune cu zâmbetul pe buze, triumfător. Ia orice eșec ca pe un îndemn, amintește-ți că nu ești singur, iar să ceri ajutor e normal și benefic. Doar tu poți să știi ce anume funcționează și ce nu, pentru că suntem atât de diferiți și este minunat să te uiți în jurul tău și să conștientizezi acest lucru. Lucrează la încrederea în sine și o să fii acel academic weapon la care visezi.
Diana Maria Popa
Membru Departament Educațional
Sindicatul Studenților din Cibernetică (SiSC)