Voluntariat. Probabil de când ai devenit student auzi acest cuvânt de mult mai multe ori decât o făceai înainte. Devenind, în ultimul timp, un hobby din ce în ce mai popular în rândul studenților, este și cuvântul pe care angajatorii îl consideră un avantaj, în momentul în care îl remarcă într-un CV. Desigur că oportunitățile și beneficiile nu se opresc aici, iar dacă voluntariatul te-a convins, incertitudinea se rezumă probabil doar la alegerea organizației potrivite pentru tine. SiSC. Cu siguranță nici denumirea de „Sindicatul Studenților din Cibernetică” nu îți este necunoscută. Înseamnă 22 de ani de existență și peste 200 de proiecte finalizate cu succes, toate având un singur scop: crearea de oportunități pentru studenții din CSIE. Poți fi alături de ei încă din primele zile ale studenției sau înaintea celor mai grele examene din sesiune. Te poți implica în organizarea de workshop-uri sau competiții axate pe dezvoltarea personală sau menite să faciliteze interacțiunea cu angajatorii și debutul în carieră. Fie că ești pasionat de artă, IT, gaming, tot ce este nou în tehnologie, sau te implici mai mereu în cauze caritabile, pasiunea ta își va găsi cu siguranță locul aici. Iar dacă ești mereu dispus să îți ajuți colegii, măcar cu un sfat, sau dornic să îți asumi inițiative și să le reprezinți drepturile, lasă-ți entuziasmul să crească odată cu tine. Toate acestea sunt doar câteva dintre scopurile proiectelor în care te poți implica. Viața în SiSC. Ar fi dificil de rezumat printr-un singur cuvânt. Ceea ce este sigur, este faptul că tot ce faci ca SiSCot este din pasiunea de a fi voluntar și de a-ți lăsa amprenta asupra a ceva anume. Nu vei cunoaște niciodată satisfacția unui proiect reușit, dacă nu vei avea acel moment de curaj în care să accepți o provocare, să îți depășești limitele, să îți asumi lucruri de care poate te îndoiești că ești capabil, dar care, la final, te vor face să te simți împlinit. Mai mult decât atât, vei învăța ce este responsabilitatea, cum să-ți gestionezi timpul într-un mod productiv, vei descoperi domenii care te pasionează și cel mai important, vei învăța cum să colaborezi într-o echipă. Momente și oameni. În final, la asta se rezumă tot. Sunt momentele ce pot părea descurajatoare la început, dar pe care reușești să le depășești și să te bucuri, la final, de succes; momentele noi, experiențele devenite speciale doar datorită persoanelor alături de care le petreci. Sau sunt oamenii pe care ai ajuns să îi consideri propria familie, pentru că petreci atât de mult timp cu ei, oamenii care te fac să te gândești că nu regreți că ai ales să fii voluntar în SiSC pentru că doar așa i-ai putut cunoaște. Sunt oamenii pe care îi cunoști și de care nu te mai desparți, oamenii cu care interacționezi pentru reușita unui proiect sau oamenii pentru care alegi să îți petreci timpul liber astfel, ca voluntar în SiSC. Ei te motivează, alături de ei crești, înveți și te distrezi cum n-ai mai făcut-o până acum, transformând studenția în ceva mai mult decât facultate. Trei ani. Ai la dispoziție trei ani de facultate, de cursuri, examene, nopți în care încerci să faci proiectele lăsate pe ultimele ore. Cum ai de gând să îi faci memorabili? Izabela Bostan Membru Departament Educațional Sindicatul Studenților din Cibernetică (SiSC)
Category: SiSC
Despre noi (FAQ)
Ce este și cu ce se ocupă SiSC? Sindicatul Studenților din Cibernetică (SiSC) este cea mai veche organizație studențească din cadrul Academiei de Studii Economice, fiind înființată încă din anul 1996. Dacă întreaga activitate SiSC ar putea fi rezumată într-un singur cuvânt, atunci cu siguranță acesta ar fi „reprezentare”. Prin cele peste 100 de proiecte coordonate cu succes de-a lungul anilor și prin activități pe care SiSC le întreprinde an de an pentru a ajuta studenții, organizația noastră a facilitat mereu informarea studenților din CSIE și nu numai. SiSC a rezolvat problemele studenților, fiind mereu alături de aceștia, oferindu-le de asemenea și oportunități de a se dezvolta pe plan personal sau de a se distra. Care sunt proiectele SiSC? Având tematici extrem de diverse, proiectele noastre variază de la cele educaționale și culturale până la cele dedicate domeniului profesional sau caritabile. Întrucât pentru noi fiecare proiect este extrem de important, fiind tratat cu seriozitate și deosebit de multă atenție, le vom ordona în ordine cronologică: SiSC Promo, Ghidul Ciberbobocului, ITFest, Balul Bobocilor, Academia SpEranței, SiSC Tutoring, SpringIT, Tap That Job, Serile Teatrului Studențesc și Dare to Speak. Cum ne ajută SiSC-ul să ne dezvoltăm? De-a lungul parcursului în SiSC, toți membrii au șansa să își dezvolte o multitudine de calități, atât soft skills, cât și hard skills. SiSC îți cultivă spiritul civic, te învață să fii mai empatic, îți crește puterea de convingere asupra oamenilor sau imaginația și, nu în ultimul rând, îți va oferi o gamă variată de cunoștințe tehnice. Mereu vei avea oportunitatea de a ieși din zona de confort și de a încerca lucruri noi, care cu siguranță te vor ajuta în dezvoltarea personală, constituind o punte spre o viitoare carieră de succes. Cât timp va trebui să aloc organizației? Îmi va afecta viața academică faptul că îmi doresc să fac voluntariat? Nu există un timp fix, prestabilit, pe care un membru trebuie să îl aloce organizației. Cu toate acestea, unul dintre motto-urile noastre interne este: „Cât oferi SiSC-ului, atât îți va oferi și ție SiSC înapoi.” De asemenea, timpul petrecut în organizație va fi mereu alături de oameni plini de dăruire, de dorința de a învăța și de a se ajuta reciproc, dar nu în ultimul rând, de a se distra. Voluntariatul trebuie privit, în opinia noastră, ca o oportunitate de a munci cot la cot cu oameni cu care împărțim pasiuni, interese și țeluri comune. În ceea ce privește viața academică, SiSC-ul nu a fost niciodată un impediment în calea performanței: organizația nu duce niciodată lipsă de studenți foarte implicați care sunt în același timp bursieri. Ce trebuie să fac pentru a intra în SiSC? Primii pași ai procesului de recrutare vor avea loc la scurt timp după începerea facultății. Mai multe detalii veți afla de la numeroșii SiSCoți care vă vor aștepta cu brațele deschise atât la standuri, cât și peste tot prin facultate, mereu pregătiți să vă răspundă la întrebări, să vă ofere un sfat sau pur și simplu să vă povestească din experiența lor din studenție. Cu ce rămâi în urma timpului petrecut în SiSC? Vei cunoaște persoane cu opinii și percepții diferite asupra lumii și astfel îți vei lărgi orizonturile. Vei avea satisfacția că ai influențat în bine mulți oameni și că ai făcut ceva mai mult decât a fi un simplu student. În ultimul, dar cu siguranță nu cel din urmă rând, vei rămâne cu momente de neuitat și prieteni adevărați. Alexandru Roșu Membru Departament Educațional Sindicatul Studenților din Cibernetică (SiSC)
Legat de subiectul cu nota 5, în septembrie 2017 s-a dat o decizie de a se modifica Regulamentul privind activitatea pentru studiile universitare de licență. Decizia a fost votată și adoptată de Senatul Universitar și, teoretic, conform acesteia, un student poate promova o materie chiar dacă la examenul din sesiune ia mai puțin de 5, cu amendamentul ca această notă de la examenul din sesiune, cumulată cu nota din seminar, să fie mai mare sau egală cu 5. Profesorii au fost informați de această schimbare, însă s-a creat o ambiguitate din cauza unei probleme de interpretare a sintagmei „evaluare finală”, aflată la articolul 40 din acest regulament. Pe de o parte, aceasta poate însemna examen din sesiune + seminar, ceea ce s-a și dorit în urma modificării regulamentului. Pe de altă parte, nu există în regulament specificat explicit ce înseamnă această sintagmă, de aici problemele de interpretare și de, teoretic, nerespectare a acestuia. Totuși, la alte articole din regulament apare cuvântul „examen” și nu „evaluare finală”, iar în articolul 42 se poate interpreta mai ușor o distincție între ce înseamnă „evaluare” și „examen”. În momentul de față situația nu este în totalitate clară, întrucât părțile implicate au o viziune diferită asupra acesteia, fiecare venind cu argumente de luat în seamă. La majoritatea disciplinelor din CSIE și la alte facultăți s-a aplicat regulamentul cu interpretarea sintagmei „evaluare finală” ca fiind nota din seminar + nota din examen, astfel că, dacă nota din examen era sub 5, iar cea din seminar + examen ponderate era minim 5, studentul era admis. Consiliul de Administrație a făcut deja o ședință pentru a clarifica faptul că trebuie aplicată această metodă în toate cazurile. Dacă există situații în care nu s-a aplicat, studenții au dreptul de a face contestație (de recomandat comună), prin care să ceară aplicarea regulamentului așa cum sugerează CA. Contestații deja există, iar domnii profesori așteaptă o poziție oficială a Serviciului Juridic din ASE pe acest subiect pentru a ști cum se raportează la acele contestații, respectând și Legea Educației. Nu în ultimul rând, membrii Consiliului Facultății, studenții reprezentanți și Sindicatul Studenților din Cibernetică (SiSC) încearcă să clarifice toate nelămuririle, alături de Senatul Studenților, pentru a soluționa această problemă cât mai curând. Vă ținem la curent cu orice noutate pe acest subiect. Tănescu Hortensia – Director departament Educațional (SiSC) și membru în Consiliul Facultății CSIE
Dacă ești anul doi și practica te-a luat pe nepregătite, iar întrebările nu au întârziat să apară, ai ajuns în locul potrivit. Am încercat să surprindem în acest articol tot ceea ce am considerat că este necesar să știi cu privire la acest subiect. Ce este practica? Practica este o disciplină obligatorie pentru studenții de anul doi. Aceasta are o durată de trei săptămâni, respectiv 84 de ore și valorează trei credite de studii transferabile. Practica se poate desfășura compact sau pe parcurs, până la sfârșitul anului doi. Unde fac practica? Facultatea îți pune la dispoziție o serie de locuri unde vei putea fi stagiar la una dintre companiile partenere, însă numărul acestora este limitat. Pe aceste locuri poate aplica orice student de la CSIE, iar selecția se va realiza pe baza criteriilor firmelor respective. Totuși, dacă nu ești acceptat la una dintre companiile partenere facultății, îți poți desfășura stagiul de practică la orice firmă din mediul public sau privat. Trebuie avut în vedere ca profilul acestor firme să fie cât mai aproape de profilul studentului (ex: analiză de date, analiză sisteme, modelare de date, IT, statistică, etc.). Voi avea profesor la acestă disciplină? Fiecare grupă va avea desemnat un profesor îndrumător (tutore) care va ține studenții la curent cu informațiile necesare și va planifica și organiza desfășurarea stagiului de practică. Mai multe detalii despre convențiile-cadru? Convențiile-cadru sunt niște documente care conțin informații despre cadrul în care se organizează și se desfășoară stagiul de practică. Convențiile-cadru se vor completa de către studenți în trei exemplare, după care vor fi predate reprezentanților de grupă, termenul limită la care vor putea fi predate acestea îl vom anunța în curând. Studenții vor primi înapoi convențiile-cadru, semnate și ștampilate la rectorat și le vor completa până la colocviu cu restul datelor. Distribuirea exemplarelor se va realiza astfel: unul rămâne la facultate, unul va fi păstrat de student, iar cel de-al treilea va fi dus companiei. Dacă am lucrat pot echivala practica? Cei care au lucrat sau au făcut un internship, sunt scutiți de aducerea celor trei exemplare ale convenției. Aceștia vor aduce o adeverință, semnată și ștampilată de către angajator, care să ateste că au lucrat cele 84 de ore (acestea pot fi efectuate și anterior semestrului doi). Sunt alte criterii dacă beneficiez de o mobilitate Erasmus? Studenților care beneficiază de mobilități Erasmus sau alte programe pentru care există încheiat contract de colaborare li se recunosc creditele de studii transferabile, în conformitate cu prevederile contractului de studii. Cum sunt evaluat? Activitatea este evaluată prin colocviu, cu note de la 1 la 10. Colocviul de practică se poate susține și în sesiunea de restanțe dacă stagiul de practică a fost efectuat integral până la data susținerii acestuia. La sfârșitul semestrului fiecare student va trebui să pregătească și să prezinte următoarele: Convenția-cadru/Adeverința de angajare Aprecierea din partea firmei Proiectul de practică Ce este proiectul de practică? Proiectul de practică va fi elaborat în contextul programului de pregătire în cadrul organizațiilor partenere de practică, urmărind următoarea structură orientativă: Prezentarea generală a unității economice în care se efectuează practica Identificarea unei probleme/ a unei activități care poate fi îmbunătățită Analiza situației existente și propuneri de îmbunătățire Concluzii și recomandări Dacă nu am oferit un răspuns pentru toate întrebările tale, așteptăm să ne scrii la adresa de mail info@sisc.ro pentru a-ți oferi mai multe informații. „Cunoaşterea este o comoară, dar practica este cheia către aceasta.” Mihaela Alina Ene Membru Departament Educaţional Sindicatul Studenților din Cibernetică (SiSC)
Cine a spus că va fi greu să îți găsești un job? Tu ești studentul conștient că de undeva trebuie să-și înceapă călătoria prin Piața Muncii, indiferent de cum pare din exterior. Ai la dispoziție o mapă întreagă de resurse ce așteaptă să fie dezvăluită și folosită! Pentru început, poți privi primul job ca pe marea oportunitate de a-ți dezvolta abilitățile în ceea ce privește comunicarea. Încrederea în forțele proprii, viziunea asupra viitorului tău în domeniul IT, cât și relațiile cu oamenii din jur se vor îmbunătăți considerabil. Este important să alegi un job care simți că te reprezintă și că îți poate oferi șansa de a crește, deoarece ‘‘Plăcerea muncii aduce și perfecțiunea acesteia.’’, după cum spune Aristotel. Lucrurile nu vor veni de la sine niciodată, e nevoie să-ți dorești, să iei atitudine în fața provocărilor și să te apuci de treabă! Nu ți se pare că pentru a ajunge să faci ceva senzațional trebuie să urci niște trepte? Nu de la bază plecăm pentru a ajunge pe culmile succesului? Poți arunca o privire în viitor către rezultatele pe care munca ți le va înapoia. Nu acum, când abia ai început, ci peste doi sau mai mulți ani, lucrurile vor prinde contur! Rezultatul? Vei vedea fiecare piesă pusă la locul ei în jocul de puzzle și imaginea pe care ai creat-o. Primul job îți oferă impulsul pe care îl poți puncta ca avantaj. El îți deschide noi orizonturi, te provoacă să îți dorești din ce în ce mai mult de la tine și-ți dezvăluie priceperea pe care poate nici tu nu știai că o deții. În cariera de programator ți se cere să fii doar bun și foarte bun. Vei reuși să dobândești aceste caracteristici prin experiența în domeniu și prin angajarea la primul tău loc de muncă. Poate în momentul de față te gândești la interviul prin care vei fi nevoit să treci, însă nici lucrul acesta nu trebuie să te îngrijoreze. Nu mai sta pe gânduri! Spune-i ‘‘Adio!’’ temerii care stă între tine și cariera ta, vino alături de noi la SpringIT și convinge-te singur de omul prețios din tine! Ana-Maria Pană Membru al Departamentului Educațional Sindicatul Studenților din Cibernetică (SiSC)
