Zâmbește și o să iei 10!

Mai e puțin și îți vei susține examenul de licență? Nu mai știi unde să-ți ascunzi emoțiile? Orice algoritm de optimizare ai aplica eșuează lamentabil și parcă emoțiile cresc exponențial cu fiecare secundă care trece?

Astăzi, 14 iulie, a avut loc în sala 2104, de la ora 9:00 un training prin intermediul căruia, Paul Ardeleanu (public speaker profesionist) și doamna profesor Virginia Mărăcine le-au spus studenților câteva sfaturi despre cum să țină o prezentare de succes.

În prima parte a trainingului, Paul ne-a învățat că unul dintre cele mai importante lucruri este verbalizarea prezentării. Cu cât repetăm mai mult prezentarea cu atât vom avea mai multă încredere în ceea ce spunem și în noi înșine și ne va fi mai ușor să răspundem întrebărilor comisiei de licență. Dar această repetiție nu trebuie făcută mecanic, ci de fiecare dată este nevoie să ne adresăm unui interlocutor imaginar pentru a nu da senzația unei prezentări memorate.

Un rol important într-o prezentare îl au zâmbetul și poziția corpului. Oamenii asociază persoanele care zâmbesc și stau în poziție dreaptă cu încrederea în sine. Această încredere, la rândul ei dă senzația unei lucrări bine pregătite și structurate. Dar oricât de multă încredere am avea, uneori putem să primim o întrebare care să ne ia prin surprindere, așa că Paul ne-a învățat 3 pași simpli prin care să putem trece peste această situație.

  1. Zâmbește.
  2. Menține contactul vizual cu interlocutorul.
  3. Spune cu încredere orice știi despre subiect.

Vă întrebați de ce nu putem ignora întrebările? Ei bine, nimeni nu poate ignora pe cineva care tot pune întrebări, așa că un element esențial al unei prezentări de succes sunt întrebările autoadresate. De asemenea, noi gândim în imagini, nu în cifre așa că încercați să transpuneți fiecare cifră în imagini (spre exemplu, puteți realiza grafice).

Tot Paul Ardeleanu ne-a vorbit despre cele ‘7 păcate’ ale unei prezentări:

  1. Neîncrederea
  2. Dragostea de PowerPoint. Acestea trebuie să conțină doar ideile principale. Structura să o găsiți în prezentarea de mai jos a doamnei profesor Mărăcine.
  3. Bolborosirea – un debit prea mare de cuvinte poate să devină obositor pentru cei care te ascultă, mai ales dacă prezinți ultimul din cei 30 de candidați.
  4. Cifre greșite
  5. Privirea în pământ
  6. Atitudinea nepăsătoare. Așa cum a spus și doamna profesor Mărăcine, examenul de licență este unul important și atitudinea face totul, așa că nu veți lăsa o impresie bună dacă intrați în sală și începeți să sprijiniți banca sau peretele.
  7. Și…ămmm…hm….ăăăăă…a da, prea multe ăăă-uri. Este recomandat să luăm pauze scurte atunci când ne pierdem ideile.

Acum că știm cum trebuie să prezentăm..urmează să vedem ce prezentăm. Fiecare lucrare de licență va fi însoțită de un PowerPoint a cărui structură o găsiți mai jos, în slideurile realizate de doamna profesor Mărăcine.

Un sfat foarte important: nu uitați să veniți cu prezentarea pe un stick de rezervă, să aveți un exemplar și pe mail și să vă asigurați că aplicația voastră funcționează pe laptopul pe care o prezentați. De asemenea, pentru a răspunde mai ușor întrebărilor comisiei este de preferat să aveți și voi un exemplar tipărit al lucrării de licență.

Acum că aveți câteva informații despre cum se realizează o prezentare de succes, suntem siguri că veți reuși să luați numai note mari!

Mult succes!

Prezentrea PowerPoint AICI.

Model de prezentare: aici

Cu drag,

Echipa SiSC

You may also like...