Vara asta mergem în tabără!

Nici nu a început sesiunea, că nouă ne stă gândul la distracție! În această vacanță de vară trebuie să profiți de programul „Tabere Studenţeşti”, oferit de Ministerul Tineretului și Sportului. Nu rata ocazia să pleci la munte (15% din locuri) sau la mare (85% din locuri), unde vei beneficia în mod gratuit de cazare și masă, distracție și amintiri de neuitat! Fie că alegi ca destinație marea sau muntele, trebuie să te grăbești să îți rezervi locul până vineri, 23 mai 2014, ora 12:00!

CALENDARUL PRIVIND
REPARTIZAREA LOCURILOR ÎN TABERELE STUDENȚEȘTI
PENTRU VACANȚA DE VARĂ A ANULUI 2014

Data Activitatea
16-23 mai 2014 Perioada de depunere a cererilor tip (personal la secretariatul facultății sau în format electronic)
28 mai 2014 Secretariatul fiecărei facultăți va întocmi și afișa la avizier și pe site-ul propriu, după încheierea perioadei de depunere a cererilor, liste cu studenții ce se încadrează în categoriile de studenți beneficiari ai taberelor studențești
2-6 iunie 2014 Analiza cererilor de către Comisia de selecție de la nivelul fiecărei facultăți
9 iunie 2014
ora 16:00
Afișarea rezultatelor la avizierul fiecărei facultăți și pe site
10-11 iunie 2014 Depunerea eventualelor contestații (personal la secretariatele facultăților sau în format electronic)
16 iunie 2014
ora 16:00
Afișarea răspunsurilor la contestații și a listelor finale
30 iunie
-2 iulie 2014
Întâlnirea comisiei cu studenţii beneficiari pentru repartizarea acestora pe perioade şi locaţii
4 iulie 2014 Afișarea listelor cu studenţii beneficiari ai taberelor

Cei ce pot beneficia de aceste tabere sunt:

  • studenții înmatriculați la forma de învățământ de zi, ce sunt finanțați de la bugetul de stat, din ciclurile licență și masterat, integraliști (care au promovat toate disciplinele de studiu din anul universitar 2012/2013 respectiv, pentru studenții din anul I, care au promovat toate disciplinele de studiu din semestrul I al anului universitar curent 2013/2014), în vârstă de până la 35 de ani, excepție făcând numai cazurile sociale. În cazul studenților-cazuri sociale ierarhizarea se face pe baza criteriilor sociale, întrucât criteriul de student integralist NU se aplică;
  • studenții cu rezultate deosebite obținute la învățătură și cei care au avut activități în cadrul organizat al universităților;
  • studenții implicați în acțiuni de voluntariat, activități și proiecte studențești, manifestări culturale, științifice și sportive realizate în cadrul asociațiilor și federațiilor studențești.

Aspecte importante

  • 15% din locurile repartizate universității vor fi alocate cazurilor sociale; în cazul cererilor pe motiv social, cei care nu au fost beneficiari ai burselor sociale trebuie să atașeze/depună documentele care să dovedească acest lucru (conform cerințelor pentru bursele sociale);
  • minim 85% din locurile de tabǎrǎ vor fi alocate studenţilor cu rezultate deosebite la învǎţǎturǎ;
  • maxim 15% din aceste locuri vor fi alocate studenţilor ce au avut activitǎţi în cadru organizat al universitǎţii, la diverse manifestǎri culturale, artistice, ştiinţifice şi sportive.

Studenții care doresc ocuparea unui loc gratuit în cadrul Programului “Tabere Studențești”, anul 2014, și nu pot ajunge la secretariatul facultății, vor avea la dispoziție mai multe modalități de a depune cererea de solicitare a unui loc în tabără:

  • pot transmite cererea prin intermediul serviciului de fax (numerele de fax pot fi obținute contactând secretariatul facultății unde studiezi);
  • pot trimite cererea tip completată (varianta scanată) pe adresa de mail cereretabere@gmail.com până vineri, 23 mai 2014, ora 12:00;

E-mailul trebuie să respecte următoarele cerințe:

  • să aibă atașată cererea scanată, conform modelului tip;
  • trebuie să fie menționate opţiunile pentru destinație (mare/munte) şi perioada, în ordinea preferinţelor;
  • menționarea unor motive sociale sau a unor performanțe în activitatea culturală, artistică, științifică sau sportivă, fără anexarea documentelor doveditoare nu vor fi luate în calcul;
  • să fie formulat conform următorului format standard:
    Subiect: [Nume Facultate: AMP,CIG, COM, CSIE, EAM, ECO, FABBV, FABIZ, MAN, MRK, REI]
    Conținut mesaj:
    Nume, inițiala tatălui și prenume
    Anul: … licență/masterat
    Program master: …Exemplu:
    Subiect: COM
    Conținut mesaj:
    Popescu M. Ionuț
    Anul: 2 masterat
    Program master: Administrarea afacerilor în turism
    Opţiunea 1:Seria 2, perioada 19.07.-24.07.2014
    Opţiunea 2: Seria 6, perioada 08.08.-13.08.2014
    Opţiunea 3: Seria 1, perioada 14.07.-19.07.2014
    Telefon: 07xx.xxx.xxx

Studenţii care au optat pentru aceastǎ metodǎ de înscriere vor primi pânǎ pe 24 mai o confirmare a înregistrǎrii cererii lor!

Studenții care nu pot ajunge la secretariatul facultății pentru depunerea contestațiilor au următoarele posibilități:

  • pot transmite cererea prin intermediul serviciului de fax (numerele de fax pot fi obținute contactând secretariatul facultății unde studiezi);
  • pot trimite cererea tip completată (varianta scanată) pe adresa de mail cereretabere@gmail.com până joi, 11 iunie 2014, ora 16.00; mailul va avea format standard, pe structura cererii tip.

Seriile de desfășurare a taberelor sunt:

Seria I 14.07. – 19.07.2014
Seria II 19.07. – 24.07.2014
Seria III 24.07. – 29.07.2014
Seria IV 29.07. – 03.08.2014
Seria V 03.08. – 08.08.2014
Seria VI 08.08. – 13.08.2014
Seria VII 13.08. – 18.08.2014
Seria VIII 18.08. – 23.08.2014
Seria IX 23.08. – 28.08.2014

Ce trebuie să mai știi:

  • în momentul întâlnirii cu comisiile de acordare a biletelor de tabără pentru a-și alege una din locațiile disponibile studenții, vor avea asupra lor atât legitimația de student vizată la zi, cât și C.I./B.I./Pașaport;
  • studenții nu vor primi un bilet în format print, semnătura lor pe borderoul final fiind suficientă;
  • studenții se vor caza începând cu ora 12.00 în ziua de începere a seriei de tabără și maxim ora 12.00 în cea de-a doua zi de tabără;
  • neprezentarea în tabără în termenul stabilit atrage anularea locului și pierderea dreptului de a mai beneficia de un alt loc în tabără;
  • studenții vor fi cazați numai daca au asupra lor B.I./C.I./pașaport și carnetul de student și dacă figurează pe borderoul transmis de Universități;
  • dreptul de a beneficia de un loc de tabără este netransmisibil.

Aici poți consulta Metodologia taberelor studențești, iar la Anexa 4 vei putea găsi și cererea tip individuală ce trebuie completată.

Pentru întrebări și nelămuriri, așteptăm să ne scrii pe info@sisc.ro și noi te vom pune la curent și cu alte detalii.

Echipa SiSC îți urează încă de pe acum baftă în sesiune!

You may also like...