Universitățile vor pierde bani dacă nu răspund nevoilor studenților!

Începând din 2014, universitățile ar putea pierde o parte importantă din finanțarea publică dacă nu asigură suficiente locuri de practică pentru studenți, au puțini profesori dar mulți studenți sau nu iau măsuri pentru integrarea celor din medii defavorizate. Alți indicatori precum rata de angajare a absolvenților, respectarea drepturilor studenților sau organizarea de programe de studii în colaborare cu universități din alte țări vor fi măsurați însă vor avea impact financiar doar din 2015.

Acestea sunt câteva din concluziile agreate în cadrul primei ședințe din acest an a Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Superior (CNFIS), for care propune metodologia de finanțare a universităților din fonduri publice și în care Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) participă în calitate de membru observator.

Studenții nu contau în metodologiile vechi

ANOSR a atras atenția CNFIS că până acum majoritatea banilor primiți de universități depindeau de numărul de studenți dar nu și de calitatea experienței acestora, fapt care a afectat extrem de mult calitatea educației. Prin metodologia valabilă până în 2010 doar în jur de 2,5% din banii primiți de universități depindeau aspecte precum locurile în cămine, asigurarea de locuri de practică prin convenții încheiate de universitate, mobilitățile studențești sau existența centrelor de consiliere în carieră.

„Universitățile primeau trei sferturi din bani în funcție de numărul de studenți. Din sfertul rămas, care se acordă pe bază de performanță, foarte puțin depindea de calitatea experienței studenților. Majoritatea banilor se alocau în funcție de numărul de studenți însă condițiile și oportunitățile de care aceștia se bucurau contau apoi foarte puțin. Cineva a folosit expresia „finanțare pe cap de vită furajată” și din păcate expresia descrie destul de bine cum erau tratați de fapt studenții prin politica de finanțare…” – Mihai Dragoș, președinte ANOSR.

O nouă metodologie de finanțare a universităților

În urma adoptării Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 117 / 2013 universitățile nu vor mai primi banii alocați în funcție de performanță pe baza clasificării universităților și ierarhizării programelor de studii ci în baza unor indicatori de calitate, similar cu procesul de finanțare de până în 2010. Finanțarea de bază (adică sumele pe care universitățile le primesc strict în baza numărului de studenți și care compun peste 70% din finanțarea totală alocată de stat) se calculează similar cu anii trecuți. Pentru finanțarea suplimentară (fondurile alocate pe bază de performanță și care compun peste 25% din finanțarea totală alocată de stat) CNFIS și-a propus să simplifice indicatorii, astfel încât aceștia să fie mai ușor de colectat și procesat, dar și să realizeze un echilibru între diferitele aspecte de care o universitate trebuie să se preocupe.

Astfel, CNFIS va propune patru categorii de indicatori de performanță: Predare / învățare (35% din finanțarea suplimentară), Cercetare (35%), Orientare internațională (10%) și Orientare regională și echitate socială (20%). Ponderea indicatorilor care țin de experiența directă a studenților din totalul indicatorilor crește astfel foarte mult, urmând ca de trei ori mai mulți bani primiți de universități să depindă de acest factor, existând perspective ca această tendință să se dezvolte și mai mult anii următori.

Există aspecte importante care au rămas pe dinafară, iar metodologia poate fi încă modificată substanțial.

ANOSR este nemulțumită de faptul că membrii CNFIS nu au acceptat deocamdată introducerea unui indicator referitor la Centrele de Consiliere și Orientare în Carieră, considerat de reprezentanții studenților ca fiind serviciul social cu cele mai mari probleme de funcționare și totodată extrem de important pentru reducerea abandonului școlar și creșterea ratei de angajare. Nici flexibilitatea programelor de studii nu a fost acceptat printre indicatori, urmând însă ca un grup de lucru să analizeze cum poate fi creat și inclus în viitor. Rata de angajare a absolvenților este un indicator propus de reprezentanții studenților și care va apărea în metodologie, însă ar urma să aibă impact financiar doar după anul 2014. Și transparența instituțională, care include verificarea respectării unei serii de drepturi ale studenților prevăzute în Legea Educației Naționale și Statutul Studentului, ar urma să aibă impact abia din 2015. Nu în ultimul rând, prevederile agreate până acum mai pot fi modificate în cadrul următoarelor întâlniri ale CNFIS și decizia finală aparține Ministerului Educației Naționale.

„E timpul să privim mai curajos spre viitor și să ne asigurăm că modul în care statul dă bani universităților este benefic pentru studenți și pentru societate. Studenții nu pot rămâne importanți doar la numărătoare și sperăm ca și ceilalți actori din mediul academic, conducerea Ministerului Educației Naționale și membrii CNFIS să înțeleagă și să susțină acest lucru!” – Mihai Dragoș, președinte ANOSR

Pentru mai multe detalii, vă stau la dispoziție:

Mihai DRAGOŞ – Preşedinte
Tel: +40746 259 430
E-mail: mihai@anosr.ro

Brînduşa LUNGU– Vicepreşedinte PR ANOSR
Tel: +40751 422 171
E-mail: brindusa@anosr.ro

You may also like...