Ti s-a acrit? Ia atiTUdine!

Dragi studenţi,

SiSC implementează în această perioadă proiectul  ANOSRCampania de Toamnă ce are ca principal instrument realizarea unui studiu la nivel naţional, ce urmăreşte identificarea principalelor problemele pe care le au studenţii, din punct de vedere social.

Nevoia de a face un astfel de studiu apare în contextul în care educaţia stă la baza dezvoltării societăţii, insă, în prezent, există aspecte care nu ating un nivel corespunzător. Taxele prea mari din universităţi, bursele şi subvenţiile prea mici, constituie impedimente în accesul la învăţământul superior. Atunci când vine vorba de calitatea educaţiei şi al serviciilor adiacente nu ar trebui făcut nici un fel de compromis.

SiSC acţionează permanent în vederea îmbunătăţirii vieţii studenţilor şi se asigură că drepturile pe care le avem sunt respectate în orice împrejurare. Potenţialul crescut de implicare al acestora şi existenţa unei viziuni consecvente, pe termen lung, susţin toate activităţile întreprinse în această direcţie. Ineficienţa din învăţământul superior are cauze multiple şi nu poate fi combătută decât prin asumarea unor măsuri la nivelul întregii societăţi. Prin intermediul organizaţiilor locale, puteţi completa chestionarul dând un feedback important şi relevant asupra tuturor aspectelor din viaţa de student. Este foarte important să putem avem o imagine de ansamblu asupra taxelor, căminelor, burselor şi restul serviciilor socialepentru a putea acţiona în direcţia pe care ne-am asumat-o.

Haideţi să găsim împreună problemele, dar mai ales soluţiile pentru ca parcursul nostru din facultate să fie unul cât mai bun calitativ, iar învăţământul superior să fie mai aproape de nivelul pe care ni-l dorim.

You may also like...