Students Speakers Club – 17 februarie 2014

Astăzi, 17 februarie 2014, a avut loc cea de-a 5 a ediţie a întâlnirilor Students Speakers Club, proiect organizat de SiSC în partenriat cu cel mai tânăr coach de public speaking, Paul Ardeleanu. Întâlnirea a avut loc in Librăria Bastilia, aşa cum se întâmplă la fiecare 2 săptămâni, între orele 15 – 18.

De fiecare dată, întâlnirile moderate de Paul încep cu un joc de relaxare, aşa cum s-a întâmplat şi astăzi. Jocul constă în faptul că studenţii prezenţi se aliniază într-un rând şi fiecare trebuie să îl facă pe celălalt să se simtă confortabil, printr-un masaj. Masajul nu trebuie să dureze mai mult de 1 minut (sau cel puţin nu prea se depăşeşte acest timp), iar persoana care primeşte masajul, trebuie să procedeze la fel, ulterior.

Urmează un moment de socializare, timp în care fiecare participant trebuie să facă cunoştinţă cu cel puţin 3 persoane.

Scopul acestor 2 exerciţii este să detensioneze şi să relaxeze participanţii, făcându-i să se simtă confortabil şi într-o companie prietenoasă.

Imediat, urmează 3 discrusuri pregătite, ai căror speakeri au fost aleşi întâlnirea anterioară, iar apoi, discursul invitatului special. După ce vorbesc primii 2 vorbitori, urmează o pauză de 10 minute, timp pentru socializare, înscrierea doritorilor de a ţine un discurs peste 2 săptămâni şi altele. După pauză, urmează pitch-urile (discursuri scurte prin care cei ce vor să vorbească următoarea întâlnire trebuie să convingă publicul că tema lor merită să fie auzită data viitoare; acesta nu trebuie să depăşească 1 minut.), se votează persoanele care au convins cel mai bine. Vor fi aleşi doar 3 vorbitori, care îşi vor pregăti discursurile. Se ţine cel de-al treilea discurs, iar apoi discursul final, al invitatului special. După fiecare discurs, Paul cere 4 feedback-uri din sală, inclusiv pentru invitatul special. Acestea trebuie sa fie scurte, apreciative şi constructive.

Astăzi, temele despre care s-a vorbit au fost: “Încrederea în sine”, discursul Gabrielei, “Evoluţia limbajului”, discursul Rominei şi “Despre schimbare”, discursul lui Albert. Cele trei discursuri au fost foarte diferite, cu mai mult sau mai puţin dinamism, însă toţi 3 au vorbit pentru prima dată în faţa unui public, iar acest lucru i-a motivat să dea tot ce au avut ei mai bun. Toţi cei 3 vorbitori au ascultat feedback-urile primite şi au aplicat şi din feedback-urile date altor studenţi, în întâlnirile anterioare.

Invitatul special a fost astăzi, Eliza Niţescu, Marketing Manager la RTC. Discursul ei s-a numit “7 note pentru viaţa ta” şi a oferit 7 sfaturi legate de cum să îţi faci viaţa mai frumoasă zi de zi, cu detalii si exemple concrete din experienţa ei personală şi profesională. Ideea pe care a promovat-o a fost că viaţa este ca o creaţie muzicală, iar noi avem datoria să o facem să sune cât mai frumos.

Ceea ce a fost nou la această întâlnire a fost mometul de discurs improvizat, moderat de colegul nostru Alexandru Obretin. La acest moment, au participat 5 voluntari din public, care au trebuit să susţină pentru 1 minut o afirmaţie, pe care au extras-o aleator din alte 5, iar apoi să nege acea informaţie, tot pentru 1 minut, la interval de câteva secunde. Scopul acestui exerciţiu a fost de a pune vorbitorul într-o poziţie neutră faţă de ceea ce trebuie să afirme sau să nege, solicitând foarte mult controlul emoţiilor şi viteza de reacţie. A fost un moment interesant, iar cei ce au participat, cât şi publicul, s-au simţit foarte bine.

Cred că este genul de experienţă de care ai nevoie într-o zi de luni, pentru că dupa atâtea discursuri motivaţionale şi pline de optimism, te vei încărca cu putere de muncă pentru toată săptămâna. De altfel, dacă veţi participa după ce o să citiţi acest review, o să constataţi că aceste întâlniri ar trebui făcute cel puţin în fiecare săptămână.

Concluzionând, întâlnirea de astăzi a fost una reuşită şi constat că cei care participă sunt tot mai motivaţi să se autodepăşească, iar calitatea şedinţelor a crescut considerabil.

Sfatul săptămânii: Ieşiţi din zona de confort, vă aşteaptă schimbarea!

Teodor Dumitrescu
Membru PR

You may also like...