Studenții, sătui de lipsa de reacție a Avocatului Poporului

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a trimis azi o adresă către Avocatul Poporului în care își exprimă consternarea față de lipsa de reacție a acestuia față de problemele semnalate de studenți și societatea civilă față de neconstituționalitatea Ordonanței de Urgență nr. 49/2014 care modifică Legea Educației Naționale, făcând totodată un ultim apel la Victor Ciorbea de a-și asuma real responsabilitatea de Avocat al Poporului.

Nemulțumirile studenților vin pe fondul unei pasivități totale a Avocatului Poporului manifestată de mai bine de două luni, ca unică reacție la numeroasele solicitări legate de trimiterea Ordonanței de Urgență nr. 49/2014 pentru a fi analizată de Curtea Constituțională pe care acesta le-a primit în această perioadă de la reprezentanții studenților, reprezentanții organizațiilor neguvernamentale din sectorul educațional sau simpli cetățeni.

Studenții nu pot găsi nicio justificare realistă a lipsei de acțiune a Avocatului Poporului pe tema OUG-ului în contextul în care documentul a fost publicat în Monitorul Oficial încă de pe 30 iunie, deci de mai bine de două luni. Mai mult decât atât, în urmă cu o lună și jumătate – pe data de 23 iulie, studenții au participat la o întâlnire cu Avocatul Poporului în care au fost asigurați că analiza aspectelor semnalate de studenți și Alianța pentru o Românie Curată privind neconstituționalitatea OUG-ului este într-o fază avansată.

În acest context, studenții atrag atenția că lipsa unui răspuns din partea Avocatului Poporului nu poate fi asociată decât cu rea voință, lipsă de verticalitate și înconștiență față de efectele nefaste pe care Ordonața le poate avea asupra sistemului educațional.

Reamintim pe această cale că nemulțumirile studenților față de OUG au fost legate de nejustificarea situației de urgență pentru care a fost emis actul legislativ, de lipsa de consultare a studenților față de numeroasele modificări aduse Legii Educației Naționale și de prevederile care lasă loc de abuzuri și aduc regrese calității și relevanței educației românești. Ne referim aici la posibilitatea rectorilor și a membrilor senatului universitar de a candida ”pe viață”, la eliminarea completă a incompatibilității rector-parlamentar, la reintroducerea doctoratelor cu ”frecvență redusă”, la transformarea universităților private în afaceri pe persoană fizică, la posibilitatea universităților de a înmatricula studenți peste capacitatea de școlarizare stabilită de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior și la posibilitatea cadrelor didactice care au ajuns la vârsta pensionării de a candida la funcții de conducere în universități și de a conduce doctorate.

“Din păcate a trecut mai mult decât suficient timp pentru o reacție documentată, argumentată și pertinentă a Avocatului Poporului față de nemulțumirile semnalate de societatea civilă legate neconstituționalitatea aceastei Ordonanțe de Urgență care întoarce educația câteva secole înapoi. În adresa pe care am trimis-o azi domnului Victor Ciorbea ne-am manifestat inclusiv deschiderea să îi trimitem studenți care să îl ajute să își facă treaba, pentru că observăm că e depășit de situație, altfel nu putem înțelege pasivitatea dumnealui. Suntem îngrijorați de faptul că această amânare succesivă, nejustificată, poate afecta buna desfășurare a noului an școlar și universitar, în contextul în care știm cu toții că modificările legislative venite pe ultima sută de metri bulversează întregul sistem educațional. Sperăm ca domnul Ciorbea să conștientizeze măcar acum, în ceasul al doisprezecelea, că datoria lui e să lucreze în favoarea cetățenilor și nu împotriva lor. ” – Cristi Popescu, Președinte ANOSR.

Persoane de contact:

Cristi POPESCU – Președinte ANOSR
Tel: 0754 676 460
E-mail: cristi@anosr.ro

Andra MICLĂUȘ – Vicepreședinte Relații Publice ANOSR
Tel: 0725 920 781
Email: andra@anosr.ro

You may also like...