Studenții le cer candidaților la alegerile europarlamentare să susțină educația în Parlamentul European!

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) și Organizația Europeană a Studenților (ESU) lansează azi o campanie adresată candidaților la alegerile europarlamentare din acest an prin care le cer să își asume suținerea educației în eventualele mandate pe care le vor obține în Parlamentul European.

Campania „Vote for Education” își propune să le ceară tuturor candidaților la europarlamentare din statele UE să își exprime susținerea față de un set de 10 priorități legate de educație, setate de liderii studenților din Europa. Printre acestea se numără finanțarea educației din fonduri publice și cu bugete suficiente, abordarea problemei angajabilității absolvenților, susținerea programelor educaționale de la nivel european, mobilitățile studențești, transparența decizională și implicarea studenților în luarea deciziilor sau aspecte legate de discriminare, rasism sau tendința transformării studentului în simplu „client” și a educației în „marfă”.

ANOSR le va cere candidaților români de la europarlamentare să semneze manifestul adoptat de liderii europeni ai studenților și să își asume public că vor milita pentru prioritățile acestora în Parlamentul European. Lista care va cuprinde toți candidații semnatari ai manifestului din întreaga Europă – și care vor fi numiți „susținători ai învățământului superior”, va fi publicată pe site-ul oficial al campaniei, dorind să arate tuturor studenților din Europa care sunt acei candidați care își asumă că vor milita pentru prioritățile și nevoile lor.

Prin intermediul acestei campanii, ESU împreună cu ANOSR și federațiile studențești din celelalte state membre ale Uniunii Europene își doresc să sporească participarea tinerilor, îndeosebi a studenților, la votul pentru alegerile europarlamentare și totodată să aducă subiectul educației în atenția candidaților în speranța că aceștia își vor asuma măsuri active care să ajute la dezvoltarea sistemelor de educație din Europa. Mai mult, campania se dorește a fi un exercițiu de responsabilizare pentru candidați. Astfel, vor putea fi urmăriți dacă și-au respectat sau nu promisiunile făcute studenților în timpul campaniei electorale.

Grupul de lucru care va coordona la nivel european campania ESU este condus de Elin Blomqvist, membru în Biroul de Conducere al organizației și din el mai fac parte Mihai Dragoș – președintele ANOSR și alți patru reprezentanți ai studenților din Germania, Finlanda, Letonia și Danemarca.

Mai multe detalii despre campanie puteți afla de pe site-ul oficial al campaniei: www.voteforeducation.eu !

„Deciziile luate la nivelul UE ne afectează pe fiecare în parte și trebuie să ne asigurăm că vocile studenților vor fi ascultate în Parlamentul European! Vrem ca cei care își doresc să ocupe un scaun de europarlamentar să țină cont de nevoile și prioritățile studenților și să militeze pentru acestea în activitatea pe care o vor desfășura în următorii 5 ani. Sperăm ca demersul nostru să aibă un ecou pozitiv în rândul candidaților români la alegerile europarlamentare și ca aceștia să își respecte ulterior promisiunile făcute în campanie, contribuind la un viitor mai bun pentru tinerii din România și din întreaga Europă. În caz contrar vom ști pe cine să tragem la răspundere!” – Mihai Dragoș, președinte ANOSR



Pentru mai multe detalii, vă stau la dispoziție:

Mihai DRAGOŞ – Preşedinte ANOSR
Tel: +40746 259 430
E-mail: mihai@anosr.ro

Brînduşa LUNGU– Vicepreşedinte PR ANOSR
Tel: +40751 422 171
E-mail: brindusa@anosr.ro

Rok Primozic, Chairperson of ESU
Tel: +32479.126.390
E-mail: rok@esu-online.org

You may also like...