Studenții îi premiază pe marii profesori din universitățile românești!

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) organizează în acest sfârșit de săptămână, la București, Gala Profesorului Bologna, singura inițiativă națională prin care studenții își arată aprecierea față de profesorii care s-au remarcat prin metodelor lor de predare și învățare adaptate la nevoile și interesele studentului de azi.

Inițiativa are la bază conceptul de învățământ centrat pe student, o noua paradigmă a sistemului educațional în care studentul nu mai este văzut ca parte pasivă căreia i se livrează informație, ci participă activ la procesul de învățare, metodele de predare ale profesorului fiind interactive și dinamice, adaptate la nevoile fiecărui student. Acest concept este unul de bază în cadrul Procesului Bologna, adoptat și de România din 2001, însă care din păcate nu a fost implementat cu succes în toate universitățile românești din cauza mentalităților greu de schimbat ale cadrelor didactice universitare

Cu toate acestea, dintre profesorii universitari, studenții au ales câteva de cadre didactice care s-au adaptat la provocările implementării unui învățământ centrat pe student și care, prin relația pe care au construit-o cu studenții, au reușit să devină modele pentru generații întregi de tineri și să îi inspire în traseul profesional pe care aceștia au ales să și-l construiască. Aceștia vor primi tilul de ,,Profesori Bologna”, această distincție fiind singura din sistemul de învățământ superior care răsplătește calitatea de bun pedagog a profesorilor, în contextul în care majoritatea premiilor și distincților pe care aceștia le primesc în general sunt bazate doar pe activitatea profesională și de cercetare a acestora.

Titlul de Profesor Bologna este cu atât mai apreciat cu cât distincția vine exclusiv din partea studenților – cei mai în măsură să analizeze și să judece prestația profesorilor la fiecare oră de curs. Studenții au avut la dispoziție 5 săptămâni să își nominalizeze profesorii preferați, după care studenții evaluatori pregătiți de ANOSR să recunoască profilul Profesorului Bologna au participat incognito la cursuri ale profesorilor nominalizați, le-au luat interviuri studenților și, ulterior, profesorilor, pentru a se asigura că distincția ajunge doar la acei profesori care îl merită pe deplin. Dintr-un total de peste 700 de nominalizări, titlul a fost acordat unui număr de 109 de profesori din cele mai importante universități din România. Gala este organizată în acest an de Sindicatul Studenților din Cibernetică (SiSC) și Asociația Studenților în Contabilitate și Informatică de Gestiune (ASCIG), organizații membre ANOSR din Academia de Studii Economice din București.

”În criza de valori în care societatea în care trăim se afundă tot mai adânc, nevoia de a găsi și a promova modele autentice din universitățile românești ne-a determinat să îi căutăm și să îi scoatem la lumină pe acei profesori care reușesc să își lase amprenta asupra dezvoltării fiecărui student care participă la cursurile lor, care au amfiteatrele pline fără să facă prezența, care sunt deschiși întotdeauna la dialog și care nu pun la îndoială faptul că noi, studenții, merităm și suntem pregătiți pentru un sistem educațional mai bun. Pe acești profesori noi îi numim ”Profesori Bologna” sau ”Profi Tari” și considerăm că ei ar trebui să fie etalonul pe care fiecare profesor din universitatea românească ar trebui să îl atingă. Le mulțumim acelor profesori care, de 7 ani încoace, de când a avut loc prima ediție a galei, ne fac să sperăm că la un moment dat Învățământul Centrat pe Student va fi o realitate în fiecare sală de curs a fiecărei universități din România” – Cristi Popescu, Vicepreședinte Educațional ANOSR

Lista profesorilor premiați poate fi accesată aici.

Pentru mai multe detalii, vă stau la dispoziție:

Cristi Popescu – Vicepreședinte Educațional ANOSR E-mail: cristi@anosr.ro Telefon: 0754.676.460

Brîndușa Lungu – Vicepreședinte PR ANOSR E-mail: brindusa@anosr.ro Telefon: 0751.422.171

You may also like...