Specializări C.S.I.E.

Dacă te-ai hotărât să aplici la Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică din cadrul Academiei de Studii Economice din București, însă nu ești convins care dintre cele trei specializări este cea mai potrivită pentru tine, venim în ajutorul tău cu o prezentare a acestor specializări și câteva opinii de la studenții mai mari sau chiar absolvenți care se află deja pe piața muncii.

În primul rând trebuie să știi că indiferent de specializare, materiile studiate vor fi aceleași atât în primul an de studenție, cât și în primul semestru al anului doi urmând ca apoi să fie diferențiate, iar competențele generale dobândite la final, menționate în suplimentul diplomei de licență, cuprind abilități precum: cunoașterea, înțelegerea și utilizarea conceptelor, teoriilor, principiilor și metodelor fundamentale de prospectare specifice economiei; cunoașterea, înțelegerea și utilizarea conceptelor și metodelor cantitative pentru analiza fenomenelor și mecanismelor economice și sociale; capacitatea de a iniția și dezvolta afaceri proprii în domeniul consultanței și al analizei economice și financiare. Pe lângă acestea, absolvenții Facultății de Cibernetică, Statistică și Informatică economică deprind abilitatea de a interpreta procesele și fenomenele specifice activității atât la nivel microeconomic cât și macroeconomic, pot utiliza cu ușurință tehnologiile moderne cu scopul de a procesa informații sau de a accesa baze de date.

 

Informatică economică

În cazul în care programarea este pasiunea ta și îți petreci cea mai mare parte a timpului liber în fața calculatorului, atunci programul de licență în informatică economică reprezintă cea mai potrivită alegere pentru cariera pe care ți-o dorești. Acesta oferă o pregătire vastă în domeniul IT, astfel vei căpăta cunoștințe de utilizare și configurare a pachetelor software cu aplicații în economie, vei învăța cum să analizezi, să proiectezi și să implementezi sisteme informatice în organizații și vei dobândi abilitățile necesare unui bun programator. La finalul celor trei ani de studii, vei putea lucra în diverse companii, ocupând poziții precum: programator, analist, administrator baze de date, administrator de rețea, dezvoltator e-Learning, proiectant de sisteme web și multimedia, etc.

„Ideea de a aplica la Informatică Economică mi-a venit la finalul clasei a XII-a, într-un moment în care nicio facultate nu îmi plăcea. Voiam să mă perfecționez în domeniul programării, însă mai voiam și altceva pe lângă, voiam să obțin și cunoștințe economice, voiam să fiu ancorat în realitate, nu pierdut în lumea digitală. Toate acestea combinate cu timp liber ce mi-a permis să mă implic în SiSC, asociația de studenți a facultății, a făcut din această facultate să fie alegerea ideală pentru mine iar dacă ar fi să o iau de la capăt, aș alege același drum.”

(Mihai Sandu – absolvent al programului de licență în Informatică economică, promoția 2016)

 

Cibernetică economică

Dacă te faci remarcat prin gândirea ta analitică, iar la calculul matematic nu te întrece nimeni, atunci ai abilitățile necesare care te recomandă pentru programul de licență în cibernetică economică. Această specializare atinge arii moderne de studiu, precum: cibernetică economică și sisteme dinamice, teoria jocurilor și negociere, teoria deciziei, analiza și simularea proceselor economice, microeconomie cantitativă și macroeconomie cantitativă, cercetări operaționale. Alte domenii pe care le vei studia vizează: modelarea și optimizarea, evaluarea și analiza de risc și incertitudine, teoria echilibrului economic, analiza multidimensională a datelor și data mining. După absolvirea ciclului de licență vei fi pregătit să intri pe piața muncii, în diverse domenii de activitate precum: instituții guvernamentale și non-guvernamentale, companii de IT, instituții de învățământ și de cercetare, companii multinaționale, bănci și instituții financiare, entități de consultanță și evaluare financiară, etc.

„Pentru mine, faptul că am absolvit specializarea de Ciberbetică Economică reprezintă  o adevărată mândrie. Aici a fost locul unde am îmbinat armonios pasiunile mele pentru matematică și economie, condimentate ulterior cu elemente din informatică. Materiile specifice acestei specializări pot spune că m-au provocat, că m-au determinat să gândesc, să risc, să analizez și să iau decizii. Domeniul este unul nou, dinamic, și niciodată nu cred că poți spune că știi totul, trebuie doar să deschizi bine ochii și să vezi orizontul. Cibernetica nu este despre informații sau date, este despre cunoaștere. Ce zici? Accepți provocarea?”

(Rocsana Zbranca – absolventă a programului de licență în Cibernetică economică, promoția 2014)

 

Statistică și previziune economică

Dacă îți dorești să înveți tot ceea ce ține de arta previziunii fenomenelor și proceselor economice, această specializare te va pregăti temeinic, îmbinând cunoștințele de analiză economică, programare și dezvoltare software cu materii precum statistica spațială, dinamica sistemelor economice și analiză statistică multidimensională. Programul de licență în Statistică si previziune economică vizează pregătirea studențiolor astfel încât aceștia să fie capabili să valorifice oportunitățile de afaceri ale firmelor, dar și să satisfacă cerințele și obiectivele clienților. După absolvirea acestui program de studii, vei putea lucra în cadrul Institutului Național de Statistică, Institutul Național de Cercetare, dar și în diferite bănci sau societăți de consultanță.  

„Mi-ar plăcea foarte mult ca viitorii studenți la Statistică să aibă curaj și încredere în această specializare. Spun asta pentru că și eu am terminat această specializare și, la început, faptul că aceasta nu era la fel de populară ca celelalte două m-a dat puțin înapoi. Îmi imaginam că îmi voi petrece viața stând într-un birou dintr-o instituție publică, că mă voi chinui degeaba și că voi avea un salariu mic comparativ cu eforturile pe care urmează să le depun pe parcursul facultății. Ei bine, astăzi, dupa 3 ani de facultate și intrată pe piața muncii la un job foarte bun, pot spune că lucrurile nu sunt deloc așa. Este, într-adevăr, o facultate grea, dar care merită tot efortul, pentru că și răsplata de după este pe măsură. Mi-ar plăcea foarte mult ca studenții de la cele trei specializări să înțeleagă că nu se poate una fără alta, în general. Degeaba știi să scrii milioane de linii de cod, dacă nu are cine să îți interpreteze outpurile, dacă nu ai sprijinul unui analist pentru a optimiza lucrurile. Specializările sunt foarte deștept împărțite, iar în practică, la locul de muncă, veți vedea cât de armonios se împacă și ce rezultate extraordinare dau împreuna!”

(Aura Mihai – absolventă a programului de licență în Statistică și previziune economică, promoția 2016).

 

Cioban Andreia,
Membru al Departamentului Educațional
Sindicatul Studenților din Cibernetică

You may also like...