Probleme în respectarea drepturilor studenților chiar și la 2 ani de la garantarea lor prin ordin de ministru!

După 2 ani de la adoptarea Statutului Studentului prin ordin de ministru, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a lansat al doilea raport național de implementare a acestuia, arătând că în multe cazuri drepturile studenților rămân un vis frumos și nu o realitate.

Unele universități din România continuă să nu aibă un statut universitar al studentului, deși erau obligate să îl adopte acum un an și jumătate. În 80% din universitățile analizate bursele nu acoperă costurile minime de cazare și masă, iar pentru un procent similar evaluările cadrelor didactice de către studenți nu sunt publicate. În 60% din cazuri studenții nu pot primi credite pentru voluntariat.

Alte probleme majore întâlnite în o parte din universitățile din România includ practicarea de taxe ilegale, dotările necorespunzătoare pentru accesul studenților cu dizabilități la cursuri și evaluări și abuzuri din partea profesorilor prin modificarea modalității de examinare anunțate inițial fără acordul studenților sau nepublicarea baremelor de corectare. Mai mult, există uneori chiar și prevederi care restrâng dreptul studenților de a alege și a fi aleși sau ingerințe ale cadrelor didactice în procesul de alegere a studenților reprezentanți.

De la adoptarea statutului studentului se constată însă și schimbări pozitive, cea mai mare parte a universităților făcând progrese considerabile în respectarea drepturilor studenților. Cele mai importante rezultate se referă la faptul că majoritatea universităților au adoptat un statut universitar al studentului, s-au transparentizat informațiile referitoare la taxele practicate și, în general, se oferă studenților acces la toate materialele didactice disponibile în mod gratuit, în bibliotecă sau online. Totodată, universitățile nu își mai permit să modifice contractele de studii în timpul anului universitar și se constată și o colaborare mai bună a organizațiilor studențești cu universitățile în vederea creșterii calității învățământului.

În vederea garantării respectării drepturilor studenților, ANOSR le cere universităților să adopte Statutul Universitar al Studenților și să includă prevederile celui național în regulamentele interne. Mai mult, ANOSR consideră că ar trebui instituite sancțiuni pentru cadrele didactice și personalul administrativ care nu respectă acest act normativ.

ANOSR consideră că Ministerul Educației Naționale ar trebui să condiționeze finanțarea universităților și de respectarea statutului studentului prin introducerea unor indicatori relevanți în metodologia de finanțare a universităților. De asemenea, Statutul Studentului și modalitățile în care studenții pot sesiza încălcarea acestuia ar trebui publicate pe situl ministerului (www.edu.ro).

„Deși situația s-a îmbunătățit, universitățile și sistemul de învățământ superior se dovedesc a fi lente în implementarea drepturilor pe care studenții le-au câștigat. Tragem un semnal de alarmă și facem un apel public către universitățile din România și Ministerul Educației Naționale să trateze studenții cu responsabilitate. Este important ca aceste structuri să-și asume rolul pe care o instituție de educație îl are în societate și anume acela de a reprezenta un model pozitiv, nicidecum de a arăta, așa cum se întâmplă deseori în momentul de față, lipsă de responsabilitate în fața studenților și a societății, susținerea sau tolerarea ilegalităților și lipsa de tratament corect, legal și moral față de studenți, care reprezintă viitorul acestei țări” – Mihai Dragoș, președinte ANOSR

Pentru mai multe detalii, vă stau la dispoziție:

Mihai DRAGOŞ – Preşedinte
Tel: +40746 259 430
E-mail: mihai@anosr.ro

Brîndușa LUNGU – Vicepreședinte Relații Publice ANOSR
Tel: +40751 422 171
E-mail: brindusa@anosr.ro

You may also like...