Participă şi tu la Conferinţa Semestrială a Studenţilor!

Senatul Studenţilor din Academia de Studii Economice din Bucureşti organizează marţi, 27 mai 2014, în sala 2013, începând cu orele 12:00, Conferinţa semestrială a studenţilor. Pentru că ne apropiem de sfârşitul unui an universitar, un an în care parcursul nostru academic a fost presărat atât cu oportunităţi şi reuşite, cât şi cu provocări şi probleme, a venit momentul să găsim răspunsurile legate de viaţa de student, adresându-ne chiar conducerii instituţiei noastre!

La această întâlnire vor participa reprezentanţii conducerii universităţii, colegii din Senatul Studenţilor, dar şi studenţii reprezentanţi de la nivelul seriilor şi anilor de studiu din cadrul programelor de licenţă şi de masterat, precum și alți studenți dornici să dezbată problemele studențești de care s-au lovit în ultima perioadă.

Pentru a te asigura că preocupările tale vor apărea pe ordinea de zi a discuţiilor, propune subiecte pentru întâlnirea între studenți și echipa de conducere a ASE, prin completarea acestui formular .

Arată că îți pasă de studenția ta, că ești un student responsabil și vrei să aduci schimbarea în centrul universitar de care aparții! Ia cuvântul, spune lucrurilor pe nume și cere explicațiile ce ți se cuvin! Ai drepturi, revendică-le! Prezintă problemele și piedicile de care te lovești în traseul tău academic, îndrăznește chiar să propui soluții de rezolvare și vino cu idei care să transforme ASE într-o universitate mai frumoasă!

Vino marţi, 27 mai, ora 12:00, în sala 2013, pentru a găsi răspunsuri la întrebările şi nelămuririle tale, dar şi pentru a afla obiectivele de viitor ale universității! Alătură-te studenților reprezentanți și caută, alături de aceștia, soluții viabile, care să îmbunătățească viața studentului în ASE!

You may also like...