Enterprise You: program de training pan-european la Constanţa şi Ploieşti

20 mai. În luna iunie, Akcees organizează în parteneriat cu Rompetrol două ediţii ale programului de training Enterprise You, pe 5-6 iunie la Universitatea Ovidius din Constanţa şi, respectiv pe 12-13 iunie la Universitatea Petrol şi Gaze din Ploieşti. Participarea la evenimente este gratuită, iar tinerii care vor să dezvolte noi competenţe şi abilităţi şi să înţeleagă cum îşi pot transforma pasiunea în carieră sunt invitaţi să se înscrie completând formularul disponibil online la http://akcees.com/workshop

Program de training pan-european dezvoltat de Akcees în colaborare cu alte 6 organizaţii europene, Enterprise You îi ajută pe tinerii participanţi să îşi descopere pasiunile, să acumuleze noi competenţe şi abilităţi şi să înveţe cum îşi pot construi parcursul profesional pe care şi-l doresc. Programul a fost creat utilizând expertiza şi metodologiile partenerilor din Europa şi este în prezent implementat în ţări precum Marea Britanie, Italia, Franţa, Spania sau Slovacia.

Utilizând o abordare interactivă, Enterprise You scoate participanţii din zona de confort şi îi provoacă să pună în aplicare noţiunile teoretice prin aplicaţii practice şi jocuri interactive. Pe durata programului, tinerii prezenţi parcurg 11 module diferite care îi ajută să acumuleze abilităţi relevante pe piaţa muncii şi competenţe cheie pentru dezvoltarea lor profesională.

Astfel, aceştia învaţă mai multe despre branding personal, leadership, comunicare, creativitate sau sustenabilitate şi pun în aplicare aceste concepte pentru a genera idei de afaceri cu potenţial şi a învăţa care sunt paşii pe care trebuie să îi parcurgă pentru a transforma aceste idei în afaceri de succes.

Pe parcursul celor două zile, participanţii vor lucra alături de Irina Scarlat, Co-Fondator Akcees & Prove PR şi PR Manager How to Web & TechHub Bucharest. Pasionată de comunicare, startup-uri şi tehnologie, Irina este trainer profesionist cu o experienţă de peste 7 ani în domeniu, a colaborat de-a lungul timpului cu numeroase companii la început de drum şi a coordonat peste 50 de proiecte, evenimente şi programe educaţionale, în ţară şi în străinătate. Sesiunea de training va fi completată de intervenţiilor invitaţilor speciali care vor veni în faţa audienţei pentru a-şi împărtăşi propriile experienţe.

„Peste 50 de tineri au participat la cele două ediţii Enterprise You organizate în Bucureşti în vara anului trecut, iar impactul programului este demonstrat de rezultatele deosebite ale absolvenţilor, majoritatea înregistrând progrese semnificative pe plan profesional. Ne bucurăm că vara aceasta putem extinde programul la nivel naţional şi mulţumim pe această cale Rompetrol pentru că ne ajută să organizăm două noi ediţii Enterprise You care se vor desfăşura în luna iunie la Constanţa şi Ploieşti!”, a declarat Irina Scarlat, Co-Fondator şi Vice-Preşedinte Executiv Akcees.

La finalul celor două zile de training, absolvenţii Enterprise You se alătură unei comunităţi internaţionale de peste 500 de alumni, tineri pasionaţi de antreprenoriat şi dezvoltare profesională. Astfel, aceştia au ocazia să interacţioneze în mod direct cu oameni cu preocupări şi pasiuni similare şi au acces la resurse de învăţare şi alte oportunităţi relevante pentru dezvoltarea lor ulterioară.

„Un eveniment excelent! M-a ajutat să înţeleg mai bine ce înseamnă să fii antreprenor, am descoperit foarte multe lucruri despre mine şi am învăţat cum să pun bazele unei afaceri de succes. Mă bucur că am avut şansa de a participa şi vă mulţumesc!”, a declarat unul dintre participanţii primei ediţii Enterprise You organizate în România.

Workshop Sessions – Enterprise You se adresează tinerilor studenţi şi proaspăt absolvenţi cu vârste cuprinse între 20 şi 28 ani care îşi doresc să înveţe prin metode de educaţie non-formală şi să îşi descopere pasiunile şi potenţialul antreprenorial. Cu sprijinul Rompetrol, participarea la eveniment este gratuită, iar înscrierile se realizează online pe site-ul proiectului http://akcees.com/workshop. Aplicaţiile pentru evenimentele din Constanţa şi Ploieşti sunt deschise până sâmbătă, 31 mai, iar rezultatele finale ale procesului de selecţie vor fi anunţate luni, 2 iunie.

Workshop Sessions – Enterprise You este un eveniment organizat de Akcees în colaborare cu Rompetrol, cu sprijinul Departamentului de Chimie şi Inginerie Chimică din cadrul facultăţii de Stiinţe Aplicate şi Inginerie, Universitatea „Ovidius” din Constanţa şi al Facultăţii de Tehnologia Petrolului şi Petrochimie, Universitatea Petrol şi Gaze din Ploieşti.

Mediatizarea proiectului este asigurată de Radio Lynx, Radio România Internaţional, Forbes România, Cariere, Business Woman, România Liberă, Comunicatedepresa.ro, IQAds, eJobs, Startups.ro, România Pozitivă, Business Live, Online Student, Edu-TIM, Academic Link, Smart Financial, Bancherul.ro, Studenţie.ro, Studentul.info, Desprejoburi.ro şi Online Student.

Susţinem şi ne susţin: Senatul Studenţilor ASE Bucureşti, Student din Provincie, Edmundo, Educativa, Clubul Liderii Mileniului Trei, Business Club, AIESEC România, Advice, Voluntari pentru Idei şi Proiecte (VIP), Business Organization for Students (BOS), Asociaţia Studenţilor la Contabilitate şi Informatică de Gestiune (ASCIG), DA Afaceri, Incubator 107, Sindicatul Studenţilor din Cibernetică (SisC), Inspire Business, VWI Estiem, Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS), Softbinator, Romanian Business Leaders, Inventeaza.ro, Fundaţia Post-Privatizare şi Junior Achievement România.

Despre Akcees

Akcees este o organizaţie non-profit ce îşi propune să devină cel mai puternic catalizator al aspiraţiilor antreprenoriale ale tinerilor. Proiectele şi iniţiativele organizaţiei oferă tinerilor cu potenţial antreprenorial akcees la educaţie şi experienţă profesională de cea mai bună calitate, oportunităţi de networking, mentorat şi finanţare. Akcees contribuie la formarea de noi generaţii de tineri antreprenori prin facilitarea transformării ideilor inovatoare în afaceri de succes.

Despre KMG International / Rompetrol

Cei peste 7000 de angajaţi prezenţi în 12 ţări fac din KazMunayGas International / Rompetrol una dintre cele mai puternice companii din România şi un important jucător în regiunea Mării Negre şi Mării Mediterante. Cu activităţi în fiecare sector din domeniul petrolului şi al gazelor, Grupul deţine operaţiuni majore în rafinare, petrochimie, retail, trading, explorare, producţie şi servicii industriale.

La nivel european, KazMunayGas International/Rompetrol deţine peste 1000 de puncte distribuţie carburanţi în şase ţări (România, Republica Moldova, Bulgaria, Franţa, Spania, Georgia şi Ucraina), care operează sub brandurile Rompetrol şi Dyneff. De asemenea, grupul deţine o puternică reţea de distribuţie produse petroliere, prin intermediul companiilor subsidiare, localizate în Spania şi Elveţia (Dynegg şi Vector Energy).

După ce a fost achiziţionat în anul 2007 de către KazMunayGas, compania naţională de petrol şi gaze din Kazakhstan, KazMunayGas International/Rompetrol a devenit un pod energetic între resursele naturale disponibile în Asia Centrală şi pieţele de profil di Europa. Mai mult, Rompetrol oferă în Kazakhstan operaţiuni de explorare, producţie şi servicii industriale, compania contribuind la reconstrucţia rafinăriilor din ţară.

You may also like...