Decontarea abonamentelor R.A.T.B pentru luna decembrie

Sărbătorile au trecut și, cu siguranță, anul nou te-a prins cu buzunarul strâmt, deci nu ți-ar strica niște lei în plus! Noi, studenții, beneficiem de foarte multe drepturi, printre care se regăsește și dreptul de a ni se deconta abonamentul RATB. Dacă ţi-ai făcut un abonament pe luna decembrie la RATB și dorești decontarea acestuia, eşti nevoit să urmezi câţiva paşi simpli, fără de care această decontare nu este posibilă.

În primul rând, sper că ai păstrat bonul fiscal eliberat de casieria RATB, ștampilat. Apoi, pe spatele acestuia va trebui să notezi numele complet, CNP-ul, facultatea, anul de studiu și grupa din care faci parte. După ce  l-ai completat, va trebui să i-l dai șefului de grupă. Acesta le va strânge pe toate și le va duce la sala 0438, etajul IV, clădirea ”Ion Angelescu” (”Căderea Bastiliei”), în zilele alocate facultății la care înveți.

Repartizarea facultăţilor pentru depunerea abonamentelor aferente lunii decembrie este următoarea:

  • F.A.B.B.V – C.I.G 12 – 13 ianuarie 2015 8:00 – 14:00
  • MAN Ec – MAN.Ad.Publică 13 – 14 ianuarie 2015 8:00 – 14:00
  • CSIE – REI 14 – 15 ianuarie 2015 8:00 – 14:00
  • COMERŢ – ECONOMIE 15 – 16 ianuarie 2015 8:00 – 14:00
  • EAM – FABIZ – MARKETING 16 și 19 ianuarie 2015 8:00 – 14:00

ATENȚIE! În zilele de vineri programul este doar până la ora 12:00!

Studenții de la programele de master, de la toate facultățile, pot depune chitanțele RATB și în zilele de 14 și 16 ianuarie 2015, între orele 10-18.

Așa că, dacă ţi-ai făcut abonament R.A.T.B pe luna decembrie, dă-i șefului tău de grupă bonul fiscal și reamintește-i să-l ducă la decontat, altfel nu vei putea beneficia de acest drept.

Echipa SiSC îți urează mult succes în sesiune și nu uita că ești student cu drepturi depline!

Pentru alte informații sau nelămuriri, te rugăm să ne contactezi la adresa: info@sisc.ro.

You may also like...