Campionat de fotbal “Cupa SpEranţei”- ediția de Paște 2014

Academia SpEranței este un proiect caritabil bianual, care își propune să ofere un sprijin persoanelor defavorizate prin organizarea unor acțiuni de strângere de fonduri. În cea de-a douăsprezecea ediție a proiectului, cauza o reprezintă Fundaţia Casa Lidia din Domneşti. Aceasta adăposteşte 19 copii atât abandonaţi, cât şi orfani, dar nu beneficiază de niciun fel de ajutor de la stat sau din fonduri europene.

Campionatul de fotbal “Cupa Speranței”, a avut loc sâmbătă 22 martie la Academia de Fotbal “Sport Team”, situată în Agronomie. La eveniment s-au înscris peste 100 de persoane, ce au fost împărțite în 20 de echipe, fiecare fiind formată din 5 jucători și o rezervă. Am avut la dispoziție trei terenuri, iar meciurile s-au desfășurat simultan, fiecare echipă reușind să joace câte trei meciuri. În funcţie de punctajul obţinut, au fost alese echipele finaliste, iar spre sfârşitul zilei am reușit să aflăm câștigătorii acestui campionat: Gonciulea Marian, Împușcatu Andrei, Matei Bogdan, Alin Teodor, Giorgi Victor.

A fost un eveniment unde am cunoscut oameni noi și ne-am distrat cu toții, de la jucători, arbitri, organizatori și până la cei din tribune care au venit să își încurajeze favoriții, dar mai ales, am fost alături sufletește de niște copii care au nevoie de noi și am susținut o cauză nobilă.

Sperăm să fiți în continuare alături de noi, pentru că în cadrul acestei ediții vor urma evenimente distractive, interesante, care vă vor surprinde într-un mod plăcut .

Mădălina Ilade – Membru PR
Amalia Gușeatu – Membru EDU

You may also like...