Bucureștiul necunoscut

 

Studenția este perioada în care cei mai mulți tineri se mută din orașul natal într-un oraș mai mare, în cazul nostru București. De asemenea, această perioadă este una plină de entuziasm, în care studenții își doresc să își investească timpul în cât mai multe activități diferite. Cea mai mare parte din acest timp este petrecut în cafenele, cluburi și la festivaluri, dar la un moment dat intervine monotonia, plictiseala sau dorința de a face și alte lucruri. Noi considerăm că o plimbare în care vei cunoaște Bucureștiul și istoria lui mai îndeaproape te va ajuta să devii o persoană mai activă, să îți dezvolți cunoștințele despre oraș și în același timp te va scăpa de monotonia cotidiană.

 

  1. Castelul lui Vlad Țepeș – este o reprezentație la scară mai mică a Cetății Poenari, ridicată de Vlad Țepeș în secolul al XIV-lea, de aici și denumirea lui. Castelul se găsește pe strada General Candiano Popescu, la numărul 6, lângă parcul Carol din sectorul 4.
  2. Stația de metrou Politehnica – Plăcile de marmură de pe pardoseala acestei stații au în ele modele foarte neobișnuite pentru astfel de plăci, lucru care se datorează unor fosile vechi de 80 de milioane de ani.
  3. Insula de pe lacul Morii – în perioada comunistă această insulă trebuia să devină un loc atractiv cu debarcadere, foișoare și fântâni arteziene, dar astăzi se află în paragină. Cu toate acestea, este un loc bun pentru plimbări și ședințe foto interesante.
  4. Cimitirul Șerban Vodă – este cunoscut sub numele de “Cimitirul Bellu” și este situat la intersecția Șoselelor Giurgiului, \Olteniței, Viilor și Căii Șerban Vodă, în Piața Eroii Revoluției. Merită vizitat pentru multitudinea de personalități înmormântate în interiorul lui.
  5. Artă stradală – aproape la fiecare colțișor de la stradă, al Bucureștiului, vei găsi câte un “graffiti” care îți va aduce un zâmbet pe buze; de la “celebra” magistrală M4 pe care circulă doar metrouri personalizate cu “graffiti”, până la străzi cu renume pentru arta stradală, intersecția Berzei cu Știrbei Vodă, sau mai puțin cunoscute, strada Arthur Verona, calea Griviței, strada Doamnei, strada General Eremia Grigorescu, Strada Xenofon, Centrul Vechi, parcul Herăstrău și străzile de pe lângă Piața Victoriei.
  6. Clădiri cu o arhitectură deosebită

-Casa lui Dinu Lipatti – aici a locuit unul dintre cei mai mari pianiști ai lumii și este situată pe bulevardul Lascăr Catargiu

 

-Palatul Crețulescu – unul dintre cele mai frumoase clădiri din București. Este situat lângă Parcul Cișmigiu, în partea dinspre strada Știrbei Vodă, la numărul 39

 

-Templul Coral – cel mai mare lăcaș de cult mozaic din oraș, situat Strada Sfânta Vineri nr. 9 din sectorul 3

 

-Casa Maura – o casă despre care nu se știe în ce stil a fost construită și cu ce scop, dar despre care nu se poate afirma că nu este frumoasă. Acesta este situată pe strada Corbeni, numărul 3.

 

-Casa Radio – este una dintre cele mai mari construcții din București, fiind construită în timpul regimului comunist pentru a deveni Muzeul Partidului Comunist. În acest moment este abandonată, iar în jurul ei există multe legende. Este situată la intersecția străzilor Splaiul Independenței și Știrbei Vodă.

 

Ștefan-Alexandru Rață

Membru Departament Educațional

You may also like...