Aplicațiile de împrumuturi pentru mastere și MBA în Anglia se pot face până în august.

 

Brexit-ul nu va afecta împrumuturile pentru studii.

Românii își pot finanța studiile de master sau MBA prin împrumuturi acordate de guvernul britanic împreună cu Departamentul de Business Inovation, cu sume în valoare de până la 10.000 de lire sterline. “Cine este interesat de master sau MBA în Anglia mai poate aplica pentru un împrumut. Condițiile de aprobare a împrumutului pentru studii postuniversitare pot fi consultate cu ocazia evenimentului educațional organizat la Hotel Sheraton, pe 18 iulie. Aici pot fi depuse documentele și pentru admiterea la universitate, însă cel mai indicat ar fi să se discute cu un consultant educațional măcar cu o săptămână înainte pentru scurtarea timpului de admitere. Astfel, pe 18 iulie, admiterea poate fi făcută în 15 minute, dacă toată documentația este în regulă. Apoi, imediat după admitere, se pot depune și cererile pentru împrumuturi”, declară Ana Maria Papp, Manager Departament Universităţi in Străinătate, IntegralEdu.

“De două zile suntem asaltați de întrebări din partea tinerilor și părinților care doresc să știe dacă Brexit-ul afectează împrumuturile pentru studii în Marea Britanie. Specialiștii IntegralEdu sunt în contact permanent cu universitățile din Marea Britanie și cu alți factori de decizie din Regatul Unit, și pe această cale îi asigurăm pe toți cei interesați că procesul prin care studenții români sunt admiși la studii în Marea Britanie nu va fi afectat, în următorii 2 ani, de decizia luată de britanici prin referendum. De asemenea, cei care studiază deja la universități din Marea Britanie precum și cei admiși în următorii doi ani își vor păstra statutul și drepturile pe întreaga perioadă de studii, fără modificări ulterioare. Universitățile la care urmează să plece romanii în această toamnă, precum și Student Loans Company au transmis deja comunicate oficiale, care susțin acest lucru. Oricum, asteptările IntegralEdu sunt ca Marea Britanie să continue să ofere acces la educație și finanțare cetățenilor din țările membre UE si CEE”, precizează Ana Maria Papp.

Singura problemă este timpul foarte scurt care a mai rămas până la depunerea aplicațiilor de acceptare la universități și apoi pregătirea dosarelor pentru burse. Din acest motiv, îi informăm pe toți cei interesați de studii postuniversitare în Anglia că trebuie să se grăbească cu documentația pentru admitere și apoi cu aplicațiile pentru împrumuturi. Iar acest lucru îl mai pot face foarte repede a târgul educațional de 18 iulie. Totodată la acest târg este adresat și tinerilor care nu sunt convinși de opțiunea universitara actuală și își doresc o schimbare ori a domeniului, ori a facultății, pe ultima sută de metri ”, precizează Ana Maria Papp.

Un program de studiu postuniversitar în Anglia, fie că e vorba despre master sau MBA, costă între 4000 si 35.000 lire sterline pe an.  Absolvenţii vizați pentru contractarea unui astfel de împrumut sunt toți cetățenii țărilor membre UE, care au avut reședința într-un stat membru UE în ultimii trei ani, înainte de data de începere a studiilor de master/MBA. Persoanele eligibile pentru a accesa acest împrumut au vârsta de până la 60 de ani. Acest program include toate instituțiile acreditate din Anglia.

De unde se obțin informațiile pentru studiile în Marea Britanie?

Informațiile referitoare la programele de studii postuniversitare pot fi aflate de la un consultant educațional, care poate direcționa viitorul student către universitatea cea mai potrivită pentru el.

Acesta îi va oferi și informațiile privind condițiile de împrumut.

Pe data de 18 iulie, va avea loc la Hotel Sheraton din Bucuresti, începând  cu ora 11.00, un eveniment educațional unde se va putea aplica pe loc la studii universitare si postuniversitare în Marea Britanie. Evenimentul este destinat atât absolvenților de facultăți, cât și elevilor care tocmai au luat bacalaureatul și sunt interesați să aplice pentru studii în Marea Britanie. Admiterea se face în așa numitul sistem 15 minutes admission.

Mai multe informații despre eveniment pot fi găsite pe www.worlduniversities.ro.

Despre IntegralEdu

IntegralEdu este cel mai important consultant educațional din România pentru studii în afara țării, cu birouri în București, Constanța, Craiova, Galați, Iași și Timișoara. Grupul de firme INTEGRAL are o experiență internațională de peste 24 de ani în consilierea elevilor, părinților și a tuturor celor interesați de alegerea celor mai bune programe educaționale și instituții de învățământ din străinătate, studii gimnaziale, liceale, universitare și centre de limbi străine. Prezentă în România din anul 2008, IntegralEdu este cea mai mare companie de consultanță în educație la nivel local și reprezintă peste 500 de instituții de învățământ de top din Europa și SUA. Pentru mai multe informații puteți accesa www.integraledu.ro, www.worldeducation.ro și pagina de FB www.facebook.com/Integraledu.ro

 

You may also like...