Academia SpEranței – un ajutor mic, o bucurie mare

academia-wide

Crăciunul se apropie și, odată cu acesta, o nouă ediție a proiectului Academia SpEranței. Ca în fiecare an, ne dorim să ajutăm persoanele defavorizate care au nevoie de sprijinul nostru și să le aducem zâmbete pe chipuri și bucurie în suflet. Proiectul are deja o tradiție de 13 ani în Academia de Studii Economice, totul pornind de la inițiativa doamnei prof. univ. dr. Virginia Mărăcine care, în fiecare ediție, își dedică o parte din timp pentru a aduce speranță în sufletul unor persoane defavorizate.

Pentru a afla mai multe despre cum a apărut Academia SpEranței, cum s-a dezvoltat acest proiect și ce rol a avut în viețile oamenilor ajutați, am rugat-o pe doamna profesor să ne răspundă la câteva întrebări.

 

Ce v-a determinat să inițiați proiectul Academia SpEranței?

Prima acțiune din 2004, Crăciun, a fost o inițiativă a mea pusă în practică cu ajutorul domnului prof. univ. dr. Emil Scarlat și a doamnei prof. univ. dr. Ana Andrei din Catedra de Cibernetică, ca răspuns la un e-mail venit de la o studentă de la Universitate, provenită dintr-un mediu defavorizat. Acel mail suna așa: „Aș vrea să fac ceva frumos Crăciunul acesta pentru persoanele instituționalizate (bătrâni, copii). Putem face ceva împreună?” Am dat curs acestei invitații și așa a apărut prima acțiune de Crăciun, la căminul de bătrâni de la Ciolpani, unde am mers cu daruri. A fost pur și simplu o acțiune de voluntariat atunci.

La următoarea campanie de strângere de fonduri, rectorul ASE la acel moment, prof. univ. dr. Ion Gh. Roșca, a venit cu propunerea ca proiectul să se extindă la nivel de universitate, oferindu-ne sprijinul necesar în acest sens. Pentru că era nevoie de o imagine a acestui proiect, a trebuit să găsim un nume. Denumirea de Academia SpEranței o datorez surorii mele Elena Mărăcine, specialist în marketing, numele fiind ales pentru a pune în evidență rolul ASE-ului dar și speranța, umanitatea, ajutorul pentru cei aflați în nevoie.

 

Când au început să se implice și studenții?

Studenții s-au implicat de la cea de-a treia campanie, ca organizații studențești. La început, a fost o inițiativă la care s-au alăturat doar cadrele didactice, mesajul inițial mergând doar către dumnealor. Însă, din momentul în care proiectul s-a generalizat și a ajuns la nivel de ASE, anunțurile de strângere de fonduri și de intenție de organizare a Crăciunului și a Paștilor cu copiii și bătrânii au mers și pe grupurile de studenți. Aceștia s-au regăsit în aceste acțiuni și au venit alături de noi.

 

Cum a ajuns proiectul în organizarea SiSC?

Proiectul a început să fie organizat de SiSC din 2009, când eu m-am implicat într-o funcție administrativă, iar timpul meu s-a comprimat brusc. Atunci, i-am întrebat pe copiii din SiSC, cu care am mai avut colaborări foarte bune anterior, dacă ei cred că pot gestiona campaniile de Crăciun și Paște, în timp dovedindu-se că da. Am mai colaborat și cu alte organizații studențești (ASCIG, ASEAM), dar SiSC a fost aproape de noi tot timpul.

 

Cum considerați că s-a dezvoltat proiectul de la prima ediție până acum?

Dacă la prima ediție mergeam cu daruri la un singur cămin, au fost ediții în care am mers și la trei cămine. Acum, în ultimii ani, se merge către mai multe grupuri țintă.

Evoluția și dezvoltarea proiectului este una firească pentru că se diversifică nevoile. În urmă cu 13 ani, vorbeam puțin despre comunități întregi de copii cu grave probleme de sănătate. Acum sunt mulți copii cu cancer, cu sindromul Down sau autism și este firesc ca noi să mergem către aceste zone. De asemenea, există și foarte mulți copii săraci, atât în România, cât și în București. Chiar dacă ne-am dezvolta posibilitățile de a acumula fonduri și de a încerca să acoperim necesitățile, tot ar mai rămâne loc.

O dezvoltare a proiectului a avut loc, din păcate, și prin campaniile care se adresează ajutorării persoanelor din comunitatea universitară sau a membrilor lor de familie care se confruntă cu probleme grave de sănătate. Avem din ce în ce mai multe cazuri de colegi și studenți care se lovesc de astfel de probleme și au nevoie de sprijin pentru însănătoșire.

 

Au existat impedimente în realizarea edițiilor anterioare?

Nu au fost impedimente în edițiile anterioare. Au existat, însă, rezerve din partea anumitor persoane, colegi sau studenți, față de acțiunea de a contribui la aceste activități; și nu pentru că nu sunt darnici, ci pentru că și-au pierdut încrederea că cineva care intenționează să facă acțiuni caritabile chiar va folosi banii strânși pentru scopul anunțat. Din păcate, românii au experiențe nefaste cu astfel de campanii organizate pentru ceva, iar fondurile sunt folosite pentru altceva. Poate că răspunsul nu a fost pe măsura așteptărilor sau pe măsura necesităților de a strânge fonduri. Dar dificultăți de altă natură nu au existat.

 

Ați mai ținut legătura cu persoanele ajutate în cadrul edițiilor anterioare? Ce impact a avut proiectul asupra lor?

Da, am păstrat legătura cu persoane pe care le-am ajutat. Mai mult, am fost plăcut surprinsă să constat că acele persoane doresc să țină legătura cu mine. Recent, unul dintre tinerii care se afla instituționalizat în căminul de adolescenți Sf. Ștefan, m-a contactat să-mi spună că era acolo când veneam cu daruri, iar prezența noastră i-a influențat atât viața personală, cât și viața profesională. A terminat o facultate în ASE, lucrează într-un domeniu care îi place și și-a întemeiat o familie frumoasă.

Pe lângă aceasta, directoarea centrului de la Ciolpani ne spunea că mai mult decât absolut orice, bătrânii din centru abia așteptau sărbătorile ca noi să venim să stăm, cât putem, de vorbă cu ei, să le cântăm colinde, să-i întrebăm ce mai fac, să ne povestească ce au mai citit. Principalul factor care are o importanță extraordinară în acțiunile acestea este totuși prezența noastră fizică în locurile în care se află bătrâni sau copii care simt acut nevoia de interacțiune umană. Cred că acesta este una din lipsurile cele mai importante.

Proiectul nu a fost în zadar. Să primești feedback după ani de la oameni ieșiți din contextul în care se aflau în momentul respectiv și să vină să îți spună că le-ai marcat într-un mod decisiv existența este un lucru extraordinar și neașteptat. M-am întrebat la un moment dat dacă proiectul va face o diferență pentru acei oameni. Se pare că da, chiar a făcut.

 

Ce părere aveți despre evenimentele pe care le organizează SiSC în cadrul proiectului Academia SpEranței?

SiSC se adresează în special studenților cu campania de strângere de fonduri și atunci este firesc ca ei să știe cel mai bine care sunt evenimentele care atrag un număr mare de participanți. Toate acestea sunt organizate de către studenți și pentru studenți și, cu toate că efortul pe care membrii SiSC îl depun este considerabil, ținând cont că trebuie să le strecoare printre cursuri, proiecte sau teste, rezultatul este întotdeauna unul foarte bun. Tocmai de aceea studenții din SiSC au susținerea și sprijinul meu deplin în toate evenimentele pe care le organizează în campaniile de colectare de fonduri.

 

Cum credeți că s-ar putea dezvolta proiectul și mai mult?

Eu cred că ar trebui completat cu o campanie de identificare de sponsorizări de la agenți economici. Concepând o mapă a proiectului, care să explice unui potențial sponsor intenția proiectului, de ce este necesară colectarea de fonduri și arătând apoi rezultatul final, sunt convinsă că este posibilă atragerea lui ca partener.

De altfel, proiectul s-a dezvoltat începând de anul trecut și cu latura educativă, care sper că se va intensifica în următoarea perioadă și prin cursuri de prim ajutor pentru toată comunitatea universitară.

Potențial există, drumurile au fost deschise. Este nevoie, însă, de multă muncă și, mai ales, de resursă umană dedicată.

 

Claudiu Vlad

Membru Departament Educațional

Sindicatul Studenților din Cibernetică (SiSC)

You may also like...