Serile Teatrului Studențesc

Când spunem Serile Teatrului Studențesc ne vin imediat în minte cuvinte precum: teatru, tânar, joc, emoție, muncă, pasiune, libertate, dorință de afirmare și de ce nu intrare liberă…

Și totuși… Ce legătură are teatrul cu Cibernetica? Tocmai paradoxul ăsta face totul mai frumos. Festivalul “Serile Teatrului Studențesc” a început timid, dar sigur, în anul 1997, la inițiativa studenților din SiSC. O mână de oameni entuziaști a vrut să tragă un semnal de alarmă asupra declinului consumului de teatru și cultură de atunci. Așa că au vrut să arate că dacă doar câțiva studenți de la o facultate cu profil tehnic pot organiza un festival național de teatru, atunci toți ar trebui să își întoarcă privirea către lumea teatrului și a artelor.

banner-sts

Conceptul festivalului a rămas același de-a lungul celor 17 ani de tradiție. Ani la rând, generații de studenți de la universități de profil sau pasionați de teatru ce au făcut din asta o meserie, au urcat pe scena festivalului Serile Teatrului Studentesc pentru a-și măsura talentul, pentru a scăpa de trac și pentru a primi un feedback real atât de la spectatori, cât și de la juriul format din actori de renume și profesori experimentați. Pentru unii participanți un bun exercitiu înainte de susținerea licentei la UNATC, pentru alții o rampă de lansare, Serile Teatrului Studențesc a însemnat un festival la care au avut ocazia să-și etaleze măiestria și să fie răsplătiți pentru munca lor.

serile

În ultimii ani, numele festivalului nostru a câștigat atenția a tot mai mulți tineri și nu numai. Totul s-a datorat trupelor de teatru ce au adus pe scenă piese din ce în ce mai bune, cât și juriul de renume. Printre aceștia se numără: Florin Zamfirescu, Ada Condeescu, Beatrice Rancea, Eugen Cristea, Toma Enache și mulți alții. Și fiindcă nu putem să ne dezicem de a folosi cifrele, iată câteva statistici din ultimii ani: peste 10 trupe de teatru în decursul a 4 zile de festival, peste 5000 de spectatori la fiecare ediție, zeci de minute de aplauze neîncetate, milioane de emoții de o parte și de alta a cortinei.